Blestemul câştigului la loto a ajuns la Botoşani. Bărbatul de 62 de ani, care anul trecut a câştigat 339.000 de lei, după ce a nimerit numerele câştigătoare la Loto 5/40, a murit la sfârşitul săptămânii trecute, în spital la Iaşi, după două săptămâni de chin.
Pe 8 august, agronomul din Santa Mare a fost implicat într-un accident, tocmai cu Volkswagen-ul Touran, maşina pe care o cumpărase din banii câştigaţi la loto şi la care visase ani la rând. Din motive rămase necunoscute încă, Gheorghe Ciubotariu a intrat pe contrasens, izbind frontal un microbuz. În urma impactului, bărbatul a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii. Scos din autoturism de pompierii de la descarcerare, acesta a fost transportat la Iaşi, la Clinica de chirurgie toracică, în stare deosebit de gravă, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.
„Pacientul de sex masculin a fost diagnosticat cu şoc traumatic, fractură de femur, traumatism de stern, traumatism costal şi contuzie abdominală”, a precizat imediat după accident un medic din cadrul UPU-SMURD.
Acesta a adăugat că, din păcate, în impactul deosebit de violent, bărbatului i s-au fracturat toate coastele, iar acestea i-au străpuns plămânii. Deşi medicii l-au operat de urgenţă, nu au reuşit să-l salveze, organismul lui Gheorge Ciubotariu cedând după două săptămâni de luptă.
În urmă cu un an, botoşăneanul spunea că a avut o viaţă grea, dar că ajunsese să fie fericit. El a nimerit pe 8 noiembrie numerele extrase la Loto 5/40, după ce a trecut pe bilet datele rudelor sale. Botoşăneanul dorea să investească banii într-o maşină mai bună şi în educaţia nepoţilor.
Mulţi dintre câştigătorii la loto din anii trecuţi au ajuns rapid la sapă de lemn sau, mai rău, şi-au pierdut viaţa, ajungându-se să se vorbească de un blestem al banilor picaţi din cer. Astfel, Dumitru Tărniceru, un botoşănean care, în ianuarie 1997, a câştigat aproape 130.000 de dolari s-a stins din viaţă la 47 de ani, la mai puţin de doi ani după ce a intrat în posesia banilor, din cauza unui infarct. Câţiva ani mai târziu, o familie care a câştigat un premiu important la loteria din Italia a murit, în timp ce se întorcea acasă, maşina în care se afla fiind izbită de tren.
Alţi câştigători la loto au ajuns să-şi piardă averea în timp record. Devenit cel mai tânăr milionar român, după ce în 2003 a câştigat 1,3 milioane de dolari la lot, suceveanul Daniel Neculai Amariei a ajuns la sapă de lemn în doar trei ani. Din banii câştigaţi, suceveanul le-a cumpărat celor patru fraţi câte un apartament, iar restul banilor i-a risipit pe afaceri falimentare, pe tot felul de maşini scumpe, precum şi pe petrecerile stropite cu cantităţi considerabile de băuturi alcoolice.
Nici ieşeanul Mihai Cazacu nu s-a descurcat mai bine. În 2008, acesta a acâştigat la loto 3,8 milioane de euro, iar în câţiva ani i-a risipit pe maşini de lux, vile somptuoase şi excursii pe toată planeta. Problemele s-au ţinut, însă, lanţ. După ce a fost condamnat, pentru că a fost prins beat la volan, a fost sechestrat şi a rămas fără firmă, aceasta ajungând la faliment. Alţii s-au trezit cu o avalanşă de cereri de ajutor, ajungând să regrete viaţa liniştită dinainte. Acesta este şi cazul unui sucevean, care a ales să aibă o viaţă liniştită în Vicovu de Sus şi să spună că era mai fericit înainte de a obţine marele premiu la Loto.
Vezi și: Un botoșănean a câștigat la Loto!!! CÂT a obținut după ce a ghicit toate numerele