Un Audi s-a izbit rău într-un VW lângă Laurian, o femeie a leșinat - FOTO

Seria accidentelor grave petrecute la Botoșani odată cu venirea anotimpului cald continuă și în acest week-end.

 

Sâmbătă, în jurul orei 22:45 a avut loc un nou eveniment rutier, de această dată în apropierea Colegiului Național AT Laurian.


Mai exact, la intersecția dintre strada Nicolae Iorga și bulevardul Mihai Eminescu, lângă o trecere de pietoni.  


Din câte se pare, un Audi care venea dinspre Inspectoratul Școlar a intrat în intersecție și nu ar fi acordat prioritate unui Volkswagen Passat care mergea pe bulevard, spre centrul orașului.


Cele două mașini s-au ciocnit puternic, însă din fericire nu a suferit cineva răni grave.

 

În schimb, femeia care conducea autoturismul Audi s-a speriat foarte tare și a făcut atac de panică.

 

Potrivit unor martori, la coborârea din mașină chiar ar fi leșinat, fiind preluată de o ambulanță.

 

În VW se afla o familie.


FOTO: RADAR BOTOSANI OFICIAL (Control trafic)