Un Audi s-a izbit în mare viteză într-o Skoda și a rupt un gard, mamă, fiică și două nepoțele la spital – VIDEO & GALERIE FOTO

Grav accident de circulație joi seară la ieșirea din Botoșani spre Răchiți, între un automobil înmatriculat în Botoșani și altul din Mehedinți.

 

Totul s-a întâmplat în apropierea intersecției dintre strada Împărat Traian și Săvenilor. Potrivit primelor informații culese de oamenii legii de la fața locului, un tânăr aflat la volanul unui Audi venea cu viteză de la Răchiți spre oraș și a tăiat curba.


A intrat pe contrasens și a lovit o Skoda care cobora din Botoșani spre Săveni. Impactul a fost unul deosebit de puternic.


Automobilul Audi a ieșit de pe carosabil, s-a întors și cu partea din spate a rupt un gard, acolo unde s-a și oprit. De partea cealaltă, Skoda a fost puternic avariată cu precădere în partea din față, sărindu-i capota.


Și de la Audi s-a dislocat o roată. Conducătorul auto din Audi a rămas la fața locului, la fel și cel din Skoda.


În schimb, soția celui din urmă și fiica lor de șapte ani, precum și două nepoțele, au fost transportate la Spitalul Județean. Mama ar avea arcada spartă.


Uleiuri din ambele motoare s-au scurs pe șosea, acolo unde au fost împrăștiate și o mulțime de elemente de caroserie. Familia din Mehedinți era venită în concediu la rudele din Ripiceni.

 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store