Un artist în lumea informaticii: Elevul de la mate-info care adună aplauze pe scenă

Notele muzicale poartă pe aripi gânduri, trăiri, sentimente unice, poartă copii talentați pe marile scene ce-și așteaptă cu drag răsplata, aplauzele.

 

Teodor Ștefan, unul dintre elevii Liceului „Regina Maria" Dorohoi, clasa a XI-a, profil Matematică-Informatică, reușește acest lucru, pasionat fiind de muzică, de artă, de modalitatea de a transmite emoţie.

 

Teodor a absolvit cu succes anul trecut, ȋn cadrul Şcolii Populare de Arte-Botoşani, secţia canto-muzică uşoară, ȋn cei trei ani reuşind să obţină numeroase premii, trofee, ȋndrumat fiind, cu multă grijă, de către prof. Ionescu Amariei Ana-Maria.

 

Școala Populară își aduce ȋn continuare o contribuție importantă, Teodor Ștefan reuşind cu succes să fie admis la secţia-chitară, acolo unde, sub ȋndrumarea atentă a prof. Ciobanu Florin, asimilează noi informaţii utile. Urcă de fiecare dată pe scenă cu emoţii, perfecţionist fiind, lucrȃnd ȋn detaliu fiecare partitură, din respect pentru public, din respect pentru el. Luna Decembrie a fost dedicată activităţilor artistice, colindelor tradiţionale, implicat fiind şi de această dată ȋn cadrul unor activităţi variate, relatează Dorohoinews.

 

Obţine premiul I, la categoria de vȃrstă 15-18 ani, ȋn cadrul Festivalului Concurs Interjudeţean „Primește-ne gazdă-n casă!", organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu" Dorohoi. Participă la spectacolul „Crăciunul Reginei”, organizat  de Liceul „Regina Maria”, Dorohoi, aplaudat fiind şi apreciat de mulţimea din sală.

 

„Teodor este un copil sensibil, un artist în lumea informaticii, un elev ce reușește să îmbine armonios pasiunea pentru muzică, rigoarea cerută de specializarea matematică-informatică, interesul pentru limbile străine, implicarea în numeroase activități extrașcolare și proiecte Erasmus. L-am văzut performând la olimpiada de engleză, mereu prezent la reuniunile de proiecte Erasmus, implicat în totalitate în activități ce i-au pus în valoare talentul, sensibilitatea și vocea remarcabilă: Centenarul liceului, Crăciunul Reginei, Balul bobocilor. Sunt sigură că parcursul său va onora numele liceului, educația primită în familie și va recompensa dăruirea, tenacitatea și pasiunea cu care face totul”, spune prof. Gabriela Bolohan, director în cadrul Liceului „Regina Maria” Dorohoi.

 

O activitate de succes a fost şi cea coordonată de către prof. Ciobanu Florin, acolo unde Teo, alături de ceilalţi colegi din trupă, ai Şcolii Populare, a dat dovadă ȋncă o dată de implicare, coordonare impecabilă, reuşita fiind pe deplin apreciată.

 

„Teo este un elev talentat cu o voce foarte bună care m-a impresionat ȋncă de la prima noastră ȋntâlnire. Are calităţile necesare unui tânăr artist, un potenţial şi o voinţă necesare perfecţionării atȃt ca instrumentist, cât şi ca solist vocal. Pe lȃngă dezvoltarea vocal-instrumentală, Teo este interesat şi de partea componistică, lucru rar ȋntȃlnit la tinerii din ziua de astăzi. Din partea unui copil talentat sunt aşteptări mari şi cu sigunranţă vor fi şi realizări desebite”, a apreciat și prof. Ciobanu Florin, de la Şcoala Populară de Arte „George Enescu” Botoşani.

 

De asemenea, a onorat și invitaţia prof. Constantin Dicu, cel care a organizat, la Botoşani, spectacolul „Poveşti la gura sobei”.

 

(Foto: dorohoinews.ro)