Un artist controversat este așteptat să cânte la Dorohoi, de 1 martie

Doi grei ai muzicii uşoare româneşti vor cânta pe scena Festivalului Naţional “Mărţisor dorohoian”. Perioada desfăşurării festivalului este 28 februarie-1 martie, iar locaţia Sala Teatrului din Dorohoi.

 

Este vorba despre Ion Suruceanu care va fi în recital, seara pe 28 februarie şi Fuego, pe 1 martie în seara de gală. Festivalul dorohoian se află la cea de-a XXXII-a ediţie şi va fi cel de al doilea an consecutiv când compozitorul Mişu Blanaru, iniţiatorul concursului se va afla în România, la Dorohoi. De această dată nu va face parte din public, ci va juriza tinerii de pe scenă. Preţul biletelor va fi la fel ca anul trecut 30 de lei ambele seri, 20 de lei o seară, dar vor avea prioritate cei care vor cumpăra abonamentul pentru ambele seri.
Organizatorii festivalului sunt Primăria şi Consiliul Local Dorohoi, Casa Municipală de Cultură, Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Consiliul Judeţean.
(M.A)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Celebrul Fuego în duet cu o cântăreaţă din Botoşani cuplată cu un deputat