Un an de când ”#statiacasa doar o lună ca apoi să putem reveni la normalitate”. (Cât) Mai stăm?

Ieri s-a împlinim exact un an de când ”#statiacasa doar o lună ca apoi să putem reveni la normalitate”. După 12 luni ni se cere același lucru...

 

După un an avem mai multe întrebări decât răspunsuri

 

Întrebările sunt mai multe decât pe 16 martie 2020.


Iar răspunsurile sunt mai puține decât pe 16 martie 2020.


Două luni de stare de urgență și alte 10 luni de stare de alertă. Tocmai începe a 11 – a lună de stare de alertă.


Un an în care – și să nu uitați asta – la Botoșani primul aparat de testare a fost achiziționat pentru spital de un ONG cu bani adunați de la patroni și de la simplii botoșăneni.


Autoritățile au raportat în toată țara peste 21.000 de decese, peste 860.000 de oameni infectați și aproape 7 milioane de teste.

 

Pe oamenii aceștia îi ia cineva în vreun calcul?


Nu a calculat nimeni însă numărul românilor decedați pentru că nu au mai fost primiți în spitale și au murit acasă fără tratament, numărul celor morți acasă de teamă că ajung în spitale și sunt sedați, legați de paturi, deposedați de telefoane, numărul celor care și-au luat zilele, numărul celor căzuți în depresie, numărul copiilor distruși psihic de lipsa școlii reale, numărul românilor rămași fără loc de muncă, numărul antreprenorilor falimentați de unele măsuri aberante luate în ultimul an.


Oare a meritat? Merită oare în continuare?


Tot așa cum nu am văzut nici până astăzi un medic, un asistent, un angajat al vreunui spital care să fie tras la răspundere pentru tratamentele inumane aplicate unor pacienți, deși dovezi au existat cu duiumul.

 

În așteptarea Procesului de la Corona


După Al Doilea Război Mondial marii vinovați au plătit în Procesul de la Nurnberg.


Când se va termina toată povestea acestea urâtă poate va urma și Procesul de la Corona.


Dar nu cred că va avea loc și în România, doar noi suntem țara în care la 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 nu a avut încă loc un proces al criminalilor revoluției. Și nici nu este vreun semn că va avea loc vreodată.


În schimb, la peste trei decenii de atunci, oamenii care îndrăznesc să pună întrebări, au ajuns să fie catalogați drept teroriști. Fiindcă democrația nu mai există nici măcar pe hârtie tocmai pentru că a noastră Constituție a ajuns hârtia cu care unii se șterg la fund de 12 luni încoace.


Dacă nu i-am depistat pe teroriștii din 1989, găsim noi câțiva în 2021.


Așa că #statiacasa... Corona veghează pentru noi.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store