Un „Alfa Land” mai mic pentru oamenii bogați: Șir de vile construit lângă Parcul Cornișa – FOTOGALERIE

Un cuplu de la Botoșani a depus documentația necesară la Primărie pentru construirea unui mini-cartier de vile.

 

Cornișa nu s-a deschis, dar atrage deja alte investiții

 

Acestea ar urma să fie ridicate pe strada Aleea Candiescu C. Teodor nr. 4, în apropiere de Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa. Inițiatorii, care sunt doi soți din Botoșani, doresc să construiască un șir de patru vile pe o suprafață totală de aproape 1.350 mp teren.

 

Casele vor avea un regim de înălțime P +1 etaj și vor fi ridicate într-o zonă din municipiu care în ultimii 10 ani a cunoscut o puternică dezvoltare. Conform documentației depuse la municipalitate, acolo există condiții de alimentare cu energie electrică, nu însă și sistem de canalizare, cele patru vile având la dispoziție un bazin vidanjabil.

 

Explozie imobiliară

 

Aceeași documentație arată că zona face parte dintr-un cadru natural deosebit și nu este supusă riscului de inundații. Structura locuințelor va fi din zidărie de cărămidă iar închiderea la partea superioară cu terasă sau șarpantă.

 

În ultimii doi ani piața imobiliară a explodat la Botoșani. Se solicită avize peste avize, în special din mediul privat pentru construcția de noi cvartale sau blocuri mai mici în diferite zone ale orașului.

 

Si la capitolul avize pentru construcții case a fost înregistrată o creștere masivă a solicitărilor.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store