„Un colț de rai” de lângă cabana din pădurea de la Baisa, una dintre cele mai frumoase zone ale Botoșaniului, a fremătat marți de nervi.
Zona este căutată mai ales pentru aerul curat ce se datorează pădurii, dar și apropierii de municipiul reședință de județ. Satul Baisa aparține de comuna Mihai Eminescu.
Cearta a avut loc marți, într-o zi cu ghinion pentru superstițioși, în apropiere de cabana Stejarul, pe un drum pe care sunt înșiruite de-o parte și cealaltă case, unele bătrânești, altele cu etaj, în funcție de proprietari.
Motivul l-a reprezentat amenajarea de către angajații Primăriei Mihai Eminescu a unei platforme de colectare a deșeurilor. Pentru că odată implementat proiectul european al Consiliului Județean – Sistem Integrat de Management Deșeuri – colectarea gunoiului nu se mai face din poartă în poartă, ci de la puncte fixe.
Timp de trei ani de zile, respectiva platformă a ajuns din greșeală la poarta altui localnic, care în tot acest timp, a tăcut și-a înghițit, cum spun moldovenii.
Eroarea s-a dorit să fie reparată în cursul zilei de marți și a stârnit necazul celorlalți vecini, care s-au trezit cu ghenele aproape de curțile și fântânile lor, cele din urmă trei la număr. Unul dintre proprietarii caselor din zonă și-a parcat mașina aproape de locul care trebuia pavelat pentru noua platformă și a încercat sub orice formă să-i împiedice pe muncitori să-și ducă treaba la bun sfârșit.
„Dacă de la CJ scrie clar că nu trebuie mutate și vă trebuie aprobare să le mutați cu acordul lor și nu este aprobare… Aici este amplasarea inițială și atunci de ce s-a făcut încolo? Aveți autorizație și proiect, de ce nu le arătați? Avem trei fântâni aici, lângă platformă”,
Încerca Daniel S. să-i convingă pe reprezentanții Primăriei să mute platforma câteva sute de metri mai încolo
Viceprimarul a ajuns în zonă însoțit de polițistul din comună care a dorit să se asigure că acest conflict nu va escalada.
„Noi lucrăm pe domeniul public, noi nu lucrăm pe proprietățile oamenilor, nu avem nici o treabă cu terenul vostru. Și chiar dacă e fântână aproape. Nu facem fosă ca să se infiltreze în sol”,
Explica calm Valeriu Dorobotă, viceprimarul comunei Mihai Eminescu
„Pe timp de vară, atâta muscă ce se adună, să vă spună vecinul care e acolo. Avem copii mici, nepoți, ce facem? Nu sunt microbi? Haideți să căutăm alt loc, dar e corect așa?”
Se auzea pe fundal și vocea unei localnice
În prezent, comuna este presărată cu astfel de platforme de colectare a gunoiului, iar oamenii trebuie să se deplaseze în aceste puncte pentru a lăsa resturile menajere. Obligativitate prin proiectul european accesat de Consiliul Județean dar care, susțin oamenii, nu se pliază pe realitatea din satele botoșănene care încă nu au atins un anumit grad de civilizație.
„Avem 18 platforme înființate prin Consiliul Județean și alte 33 la nivelul comunei, în toate satele arondate. Nu la toate am întâmpinat probleme doar la câteva, dar până la urmă oamenii au înțeles. În cazul de față nu avem alte soluții. Nu putem renunța la această locație pentru că trebuie să deservim ambele zone ale satului, aici e zonă centrală, și cei dinspre drumul național și cei dinspre pădure”,
Valeriu Dorobotă, viceprimarul comunei Mihai Eminescu
Într-un final, după mai bine de două ore de discuții și argumentări de ambele părți, platforma a fost construită pe locul ales de Primărie iar oamenii au înțeles că se împotrivesc degeaba.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: