Ultimul popas al medicului Alexa la spitalul în care a salvat sute de vieți: Vei rămâne viu în amintirile noastreGALERIE FOTO

Zeci de oameni din Dorohoi au venit în această dimineață pentru a-și lua rămas bun de la medicul Ovidiu Alexa. Înmormântarea va avea loc astăzi la amiază, la Cimitirul Pacea din Botoșani.

 

Cortegiul funerar a ajuns în această dimineață în fața Spitalului Municipal din Dorohoi, acolo unde – în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe (CPU), Ovidiu Alexa a activat ca medic șef.

 

Personalul unității, foști colegi, prieteni, membri ai familiei, cu toții au venit spre a-și lua rămas bun de la medicul care a murit la doar 46 de ani.

 

”Doctorul Ovidiu Alexa astăzi a fost la Spitalul Municipal din Dorohoi pentru ultima dată! A fost primit cu dragoste și recunoștință de colegii săi. După o rugăciune scurtă în fața C.P.U., toți colegii l-au petrecut cu lacrimi în ochi, dar și cu aplauze pentru tot ce a făcut pentru dorohoieni. Adio, Doctore. Dumnezeu să te odihnească în pace. Vei rămâne viu în amintirile noastre”, a transmis preotul Teodor Ciurariu, de la Spitalul Dorohoi.

 

Medicul va fi înmormântat astăzi, la Cimitirul Pacea din municipiul Botoșani, slujba de înmormântare fiind programată pentru ora 13:00.

 

Medicul Ovidiu Alexa s-a stins din viață vineri după-amiază în urma unui infarct.

 

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store