Aventurile unui botoșănean din „serviciul secret al MAI”: Alcool la volan, minciuni în instanță și două condamnări / Surpriză la final

În fața anchetatorilor, botoșăneanul s-a prezentat ca fiind un absolvent de 12 clase, fără ocupație. După pronunțarea sentinței definitive a cerut Înaltei Curți să anuleze condamnarea, pe motiv că la comiterea faptei avea calitatea de subofițer activ în cadrul DGIPI.

 

După a provocat un accident sub influența alcoolului, un botoșănean le-a spus judecătorilor în timpul procesului că nu are nicio ocupație, pentru ca după condamnarea cu amânare să-și „amintească” că este subofițer în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă a MAI.

 

Judecat din nou de un tribunal militar, George D. a primit două condamnări la rând, dar continuă să lucreze la serviciul secret al MAI.

 

Pe 5 ianuarie 2019, George L. D. (37 de ani) a fost implicat într-un accident rutier produs într-o intersecție din Botoșani. Aflat la volanul unui autoturism Honda, în jurul orei 22.00, pe fondul vitezei excesive, D. a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat cu mașina în gardul unui imobil din zonă.

 

Martorii au povestit că bărbatul a coborât din autoturism și a luat-o la fugă. Au încercat să îl prindă, însă nu au reușit, motiv pentru care au alertat un echipaj de jandarmi aflat în zonă. În timp ce martorii vorbeau cu jandarmii, la fața locului s-a reîntors conducătorul auto. Interogat de polițiști deplasați la locul accidentului, D. a recunoscut că el s-a aflat la volanul autoturismului și că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

 

A motivat că în seara respectivă a făcut o comandă la o pizzerie și pentru că livrarea întârzia a decis să meargă el să o ridice. Inițial a vrut să ia un taxi, însă a precizat că nu a găsit, astfel că s-a urcat la volanul autoturismului personal, deși consumase 1,5 l de bere.

 

În urma recoltării probelor biologice, s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 1,70 g la mie (la prima probă), respectiv 1,50 g la mie (la a doua probă). A spus că a fugit de la accident de frică. Cu tot cu cutiile cu pizza. După ce a ajuns acasă, a lăsat cutiile soției și s-a întors la accident.

 

Pe numele lui D., polițiștii din Botoșani au deschis dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, ancheta fiind coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

 

În fața anchetatorilor, bărbatul s-a prezentat ca fiind un absolvent de 12 clase, fără ocupație. Nimeni nu a verificat dacă afirmațiile sunt reale, iar ancheta, în contextul recunoașterii faptei, s-a finalizat rapid.

 

Pe 3 iulie 2019, D. a fost trimis în judecată, dosarul fiind înaintat spre soluționare Judecătoriei Botoșani.

 

La primul termen de judecată, pe 4 octombrie 2019, el s-a prezentat în fața instanței, însoțit de avocat, solicitând ca judecata să se facă prin procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. A depus instanței o adeverință din care reieșea că este student, prezentându-se în continuare ca fiind o persoană fără ocupație.

 

Instanța nu a mai amânat procesul și l-a condamnat de la primul termen. Magistrații Judecătoriei Botoșani i-au stabilit o condamnare de 8 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, ceea ce însemna că dacă D. nu comitea nicio infracțiune în perioada de supraveghere (de 2 ani), condamnarea nu îi apărea în cazier, lucru diferit în cazul unei condamnări cu suspendare.

 

Nemulțumiți de pedeapsa blândă, procurorii au atacat decizia, dosarul mutându-se la Curtea de Apel Botoșani.

 

Instanța de control judiciar a admis apelul procurorilor și a dispus înlocuirea amânării pedepsei de 8 luni cu închisoare cu 8 luni cu suspendare sub supraveghere.

 

Sentința pronunțată de Curtea de Apel Suceava pe 28 februarie 2020 era definitivă.

 

Și în fața acestei instanțe, George L. D. s-a prezentat ca fiind „fără ocupație”.

 

 

Surpriza după pronunțarea sentinței definitive: Sunt subofițer acoperit

 

După pronunțarea sentinței definitive și comunicarea acesteia, pe 15 aprilie 2020, D. a formulat o cale extraordinară de atac: recursul în casație – solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție să anuleze condamnarea dispusă de Curtea de Apel Suceava, pe motiv că hotărârea a fost dispusă de o instanță care nu avea competența să îl judece, arătând că la data faptei avea calitatea de subofițer activ în cadrul DGIPI, MAI.

 

Subofițerul a recurs la calea extraordinară de atac după ce, aflând de condamnare, DGPI (Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului de Interne, n.red.) a dispus trecerea sa în rezervă.

 

Pe 16 octombrie 2020, ÎCCJ a casat sentința Curții de Apel Suceava și a trimis dosarul spre rejudecare Tribunalului Militar Iași.

 

Deși decizia Înaltei Curți nu viza o nevinovăție definitivă a subofițerului, ci o rejudecare a cazului, DGPI a dispus la aceeași dată -16 octombrie 2020 – anularea ordinului prin care s-a dispus trecerea în rezervă a subofițerului D. începând cu data de 28 februarie 2020, iar acesta a reintrat în sistem.

 

 

Prima condamnare: cu amânare

 

Ajuns pe rolul Tribunalului Militar Iași, dosarul în care D. era judecat pentru conducere fără permis are parte de o nouă răsturnare de situație.

 

Subofițerul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței și a tuturor probelor și actelor de urmărire penală întrucât acestea au fost efectuate de un organ necompetent.

 

Cu alte cuvinte, D. susținea că, dată fiind calitatea sa de ofițer DGPI, el trebuia anchetat de Parchetul Militar și nu de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

 

Material integral în Libertatea

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store