ULTIMELE drumuri județene de piatră ale Botoșanilor pregătire pentru asfalt – Contracte semnate la Consiliul Județean pentru 36 km – VIDEO

Consiliul Județean a găzduit luni la amiază un eveniment la care au participat pe lângă funcționarii din cadrul instituției, un număr de zece primari botoșăneni și reprezentanți a trei companii private.

 

Ultimele drumuri cu piatră ale Botoșanilor 

 

 

S-au semnat contractele pentru proiectarea a cinci tronsoane de drum județean care totalizează aproape 40 de km. Pentru două dintre contracte sunt depuse contestații, astfel că licitația va fi adjudecată ulterior. Aceste șapte tronsoane de drum județean ar fi ultimele acoperite cu piatră din județul Botoșani, iar Doina Federovici și-a propus să le asfalteze.

 

De la ora 11:00 au fost semnate contractele privind realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea următoarelor drumuri de piatră:

 

DJ 294A Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN 24C (7,8 km)

DJ 293A, Coțușca – Viișoara (6 km)

DJ 291K, Lozna – Călinești – DN 29C – Talpa (7,2 km)

DJ 294C, Borolea – Hănești (5,5 km)

DJ 291 D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km)

 

 

 

„Vorbim de proiectele pentru modernizarea a cinci dintre cele șapte drumuri de piatră pe care le are județul. De asemenea, procedura pentru celelalte două drumuri de piatră - DJ294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 km) și     DJ 293 Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca (15 km) - a intrat în faza contestațiilor, care sperăm să fie soluționate cât mai repede pentru a se putea demara și aici proiectarea”,

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani

 

Mai departe, șefa Județului a subliniat că toate tronsoanele pentru care s-a semnat partea de proiectare sunt din toate regiunile județului și trec prin comune conduse de primari din toate partidele.

 

 

 „Dezideratul nostru este să dezvoltăm județul în integralitatea sa. Sperăm ca la eforturile noastre să se alături toți oamenii politici, să ne sprijine când este cazul și să înțeleagă faptul că Botoșaniul are nevoie de investiții, iar prioritare sunt cele de infrastructură, pentru că aceasta asigură căile de acces și dezvoltarea unitară a întregului județ. Numai așa putem recupera decalajele față de celelalte regiuni ale țării”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

 

Aceste proiecte tehnice vor fi puse în operă prin accesarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în cadrul căruia Consiliul Județean Botoșani a depus 11 cereri de finanțare.

 

DJ 294A Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C

 

-             are o lungime de 7,81 km și unește comuna Avrămeni de DN24C în apropiere de Mitoc.

-             Societatea care a câștigat proiectarea este DRU PO SRL Suceava

-             valoarea proiectului tehnic este de 141.610 lei

-             Sistemul rutier va fi unul echivalent cu cel al drumului național de care se leagă

-             Platforma drumului va fi de 8 metri, iar calea de rulare va avea 6 metri si două benzi de încadrare de câte 25 de centimetri.

-             Drumul va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea estimată a investiției fiind estimată la 41,6 milioane lei  (peste 8 milioane de euro)

-             Drumul DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia este de importanță vitală pentru dezvoltarea zonei, intermediind legătură între drumurile naționale DN29 și DN24C, porțiunea care urmează a fi finanțată fiind cea care a mai rămas de piatră.

 

DJ 293A, Coțușca – Viișoara

 

-             are o lungime de 6 km și unește comuna Coțușca de comuna Viișoara.

-             Societatea care a câștigat proiectarea este Nordic Vision SRL Iași

-             valoarea proiectului tehnic este de 142.800 lei

-             Sistemul rutier va fi unul echivalent cu cel al drumului național

-             Platforma drumului va fi de 8 metri, iar calea de rulare va avea 6 metri si două benzi de încadrare de câte 25 de centimetri.

-             Drumul va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea estimată a investiției fiind estimată la 23,5 milioane lei  (peste 4,7 milioane de euro)

-             Prin punerea în operă a acestui sector de drum se va viabiliza întregul drum județean DJ293A de la DN29A  și până la Coțușca, scurtând cu aproximativ 10 kilometri distanța până la orașul Darabani, respectiv municipiul Dorohoi. Se va realiza un drum strategic în Nordul județului care să faciliteze și traficul rutier din zonă, în condițiile în care drumul județean DJ282 asigură și accesul către Punctul Vamal Rădăuți-Prut. De asemenea, drumul are conexiune cu noul Drum al Vămii, continuarea Drumului Strategic, parte a TEN-T.

 

DJ 291K, Lozna – Călinești – DN 29C – Talpa

 

-             are o lungime de 7,22 km

-             Primul tronson are originea la intersecția DJ291K cu DJ291B din comuna Lozna și se termina la intersecția cu DN29 (Călinești), iar al doilea tronson are ca punct de plecare intersecția cu DN29, având finalul în intravilanul satului Talpa din comuna Cândeşti.

-             Societatea care a câștigat proiectarea este Nordic Vision SRL Iași

-             valoarea proiectului tehnic este de 166.600 lei

-             Sistemul rutier va fi unul echivalent cu cel al drumului național

-             Platforma drumului va fi de 8 metri, iar calea de rulare va avea 6 metri si două benzi de încadrare de câte 25 de centimetri.

-             Drumul va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea estimată a investiției fiind estimată la 26,7 milioane lei  (peste 5,3 milioane de euro)

-             Drumul asigură conectivitatea comunei Lozna de drumul național DN29C care reprezintă o deschidere a județului Botoșani spre comerțul exterior, deoarece această axă rutieră face legătura cu una dintre cele mai importante porți de intrare/ieșire în/din UE, Punctul Vamal de la Siret.

 

DJ 294C, Borolea – Hănești

 

-             are o lungime de 5,5 km și asigură conectivitatea între comunele Hănești și Manoleasa

-             Societatea care a câștigat proiectarea este Different Action SRL Jibou

-             valoarea proiectului tehnic este de 148.783 lei

-             Sistemul rutier va fi unul echivalent cu cel al drumului național

-             Platforma drumului va fi de 8 metri, iar calea de rulare va avea 6 metri si două benzi de încadrare de câte 25 de centimetri.

-             Drumul va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea estimată a investiției fiind estimată la 33,85 milioane lei  (aproximativ 6,8 milioane de euro)

-             Modernizarea acestei porțiuni de drum va deschide traficul în această zonă a județului facilitând accesul între Drumul Strategic și cele două drumuri naționale din apropiere DN29, respectiv DN24C. 

 

DJ291 D, Oroftiana; Baranca – Bajura

 

-             are o lungime de 10,08 km

-             asigură conectivitatea între comunele Suharău – Hudești – Darabani

-             Societatea care a câștigat proiectarea este Different Action SRL Jibou

-             valoarea proiectului tehnic este de 150.358 lei

-             Sistemul rutier va fi unul echivalent cu cel al drumului național

-             Platforma drumului va fi de 8 metri, iar calea de rulare va avea 6 metri si două benzi de încadrare de câte 25 de centimetri.

-             Drumul va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea estimată a investiției fiind estimată la 40,2 milioane lei  (peste 8 milioane de euro)

-             Prin modernizarea acestor două sectoare de drum județean se va asigura conectivitatea celor mai nordice comunități din județ, în care accesul este destul de greoi. DJ291D leagă Baranca, Bajura și Oroftiana de DN29A chiar în apropiere de Darabani, cel mai nordic oraș al țării.

 

Valoarea celor cinci contracte este de peste 750 de milioane cu TVA, dar dincolo de acesta ele vor deschide calea unor proiecte de peste 33 de milioane de euro, care vor fi finanțate prin Programul Anghel Saligny.

 

Pentru celelalte două loturi care sunt în contestații, DJ294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 km) și DJ293 Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca (15 km), contractele pentru proiectare vor fi semnate la o dată ulterioară.

 

Doina Federovici a lansat un apel către proiectanți.

 

„Dlor proiectanți, contractul pe care le semnați astăzi sunt la fel de important și pentru dumneavoastră ca și pentru noi și de aceea vrem să le tratați cu maximă seriozitate. Ne punem toată încrederea în dv. și avem speranța că vom reuși împreună să le ducem la bun sfârșit cu brio. Vrem să dați dovadă de seriozitate maximă, să faceți proiecte adaptate la rea-litatea din teren, pentru că vrem ca în final să iasă drumuri bune, de care să fim cu toții mândri peste ani. De asemenea, vrem să respectați toate termenele de etapă și cele finale, chiar să le devansați dacă se poate, dar fără a pune în pericol calitatea proiectelor. Acesta este un aspect la care ținem foarte mult și cred că și dumneavoastră nu veți face rabat de la calitate pentru a nu vă păta cartea de vizită pe care v-ați construit-o prin lucrările pe care le-ați realizat până în prezent”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

La începutul săptămânii viitoare vor fi semnate ordinele de începere a lucrărilor pentru cele cinci tronsoane de drum, durata contractuală fiind de 3 luni.

Ulterior, după ce vor fi semnate contractele de finanțare prin Programul Anghel Saligny, partea de execuție va avea o durată de 24 de luni.