ULTIMĂ ORĂ: Mașină ajunsă în șanț, două tinere transportate de urgență la spital – FOTOGALERIE

 

Cele două tinere au fost transportate la spital cu ambulanțele.

 

Două tinere de 21, respectiv 23 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe raza localității Guranda. În eveniment  a fost implicat un singur autoturism.

 

 La fața locului s-au deplasat un echipaj  din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD.

 

Pompierii au constatat că cele două victime erau ieșite din mașină, fiind conștiente. Acestea au fost preluate de echipajul medical și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

 Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.