ULTIMĂ ORĂ: După caniculă au început furtunile la Botoșani – COD GALBEN anunțat de ISU

Astăzi, între orele 18.15 - 19.30, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de instabilitate atmosferică.

 

Se anunță averse care vor depăși 25- 30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni.

 

‼️ Pentru a preveni situațiile de urgență, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

 

✔ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

✔ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;

✔ în măsura în care este posibil, dacă vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția; închideți ușile și ferestrele;

✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

 

Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență ”FII PREGĂTIT” pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.