Turneul „Stradivarius Opera” ajunge la Botoșani

Opera și muzica de cameră își dau întâlnire pe marile scene din România în cadrul turneului „Stradivarius Opera” susținut de violonistul Răzvan Stoica și de pianista Andreea Stoica.

 

La Botoșani, concertul va avea loc joi, pe 17 noiembrie 2022, începând cu orele 19:00, în sala „Mihai Eminescu”, Rapsodia.

 

Pentru publicul de operă această întâlnire va fi o nouă ocazie de a rememora capodopere lirice iubite, iar pentru publicul de muzică de cameră, o nouă ocazie de a admira virtuozitatea interpreților, într-o fuziune de aranjamente memorabile. De-a lungul timpului, ariile operelor au constituit o importantă sursă de inspirație pentru compozitorii care și-au dorit să scrie piese de virtuozitate pentru instrumente, sau au căutat să împrumute sonoritatea vocii umane, viorii.

 

„Dragostea pentru muzică ne unește sufletele”, menționează organizatorii, iar acest turneu va aduce împreună iubitorii muzicii de cameră și pe cei de operă în fiecare dintre cele 10 orașe din țară în care au fost programate concertele. Turneul a debutat pe data de 7 octombrie la Brăila și se va încheia pe data de 29 noiembrie la Luxemburg.

 

Programul concertului include: Paganini – Introducere și variațiuni “I Palpiti” de G. Rossini, Bizet/Waxman – Fantezia “Carmen”, Tchaikovsky – Aria lui Lenski din Opera Evgheni Oneghin, J. Massenet – “Meditație” din opera Thaïs și Stravinsky – Suita “Pulcinella”.

 

“Ne bucurăm de întâlnirea cu publicul din țara noastră. În unele locuri mergem pentru prima dată chiar în acest turneu, și ca să marcăm acest eveniment, ne-am dorit să alegem un program special cu lucrări de virtuozitate și sensibile în același timp. Și ce alt gen muzical le împletește pe cele două mai bine decât opera? Dramatism, pasiune, despărțiri fatale sau reîntâlniri romantice interzise, toate se găsesc în paginile lirice ale marii muzici. Acestor pagini, compozitori îndrăgostiți de sunetul viorii și al muzicii de cameră le-au oferit noi valențe care, prin asemănarea cu vocea umană împletită cu posibilitățile tehnice pe care le are regina instrumentelor, s-au transformat în lucrări memorabile, demne de amintiri neprețuite”, a menționat Răzvan Stoica.

 

Răzvan Stoica este unul dintre cei mai apreciați tineri violoniști ai timpului nostru. A evoluat ca solist alături de dirijori și orchestre de renume mondial și a obținut peste 24 de premii naționale și internaționale la competiții prestigioase, dintre care amintim obținerea Marelui Premiu al concursului “Strad Prize” (Salzburg, Austria) în anul 2013, concurs în urma căruia i-a fost oferită o vioară Antonius Stradivarius 1729.

 

Andreea Stoica este pianistă și în cariera solistică a colaborat cu numeroase orchestre din Europa, Asia, SUA. La fiecare apariție a obținut diverse premii și critici pozitive privind interpretarea sensibilă și tehnica pianistică impecabilă. De altfel, artista dovedește de fiecare dată muzicalitatea înnăscută prin abordarea unui repertoriu divers, maniera de execuție a partiturii fiind perfect adaptată stilului componistic.

 

Biletele sunt puse în vânzare online, în rețeaua iabilet.ro.