Turismul cultural funcţionează la cotă de avarie...

 

În ciuda investiţiilor masive în hoteluri şi pensiuni şi a reabilitării mai multor obiective culturale, muzeele şi casele memoriale duc în continuare lipsă de vizitatori. Numărul lor scade de la an la an, deşi turiştii găzduiţi în structurile de primire din judeţ înregistrează o uşoară creştere.
Muzeul Judeţean a avut în 2009 exact 38.945 de vizitatori. Anul trecut au fost 31.800, iar pentru cel în curs conducerea şi-a propus să ajungă la 32.000. Un motiv pentru diminuarea clienţilor îl reprezintă închiderea unor unităţi de profil. Secţia de etnografie şi-a sistat activitatea după ce clădirea în care funcţiona a fost retrocedată, iar Casa Memorială Nicolae Iorga a fost la rândul ei închisă pentru reabilitare în perioada septembrie 2010 – iunie 2011. Absenţa persoanelor dornice să păşească într-un muzeu sau într-o casă memorială ţine însă mai ales de lipsa promovării. „Faptul că Botoşani nu este inclus nici într-un traseu turistic regional face ca numărul turiştilor să fie foarte mic. Agenţiile de turism ar trebui să facă acţiuni de promovare, dar ele sunt interesate să ducă turişti din Botoşani şi nu să îi aducă în judeţ”, ne-a declarat Lucica Pârvan, directorul Muzeului Judeţean. Ea crede că şi lipsa locurilor de agrement din judeţ contribuie la micşorarea numărului de vizitatori, deoarece turismul cultural trebuie împletit cu agrementul. Majoritatea celor care trec pragul unui muzeu sunt şcolari, preşcolari şi oameni din alte părţi ale ţării veniţi la rude.
Lacul cu nuferi stă la privat
Consiliul Judeţean, căruia i se subordonează Muzeul Judeţean, a aprobat de mai multă vreme trasee turistice în care sunt incluse mănăstiri, biserici, muzee şi case memoriale, însă acestea nu sunt conexate cu rute ale unităţilor administrative vecine, astfel încât hotărârea adoptată a rămas fără finalitate. O altă mare problemă este aceea că Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, care ar putea aduce probabil cei mai mulţi turişti, se află în proprietate privată. În acest an CJ a încercat să îl cumpere, şi-a alocat 50.000 de lei în buget, dar negocierile cu proprietarul au eşuat. S-a contactat un evaluator care i-a stabilit valoarea la 75.000 de lei, însă proprietarul a cerut 200.000 de lei şi nu a fost dispus să renunţe la nici un leu. „Până la urmă lacul lui Eminescu este un brand”, a spus Mihai Aroşoaie, vicepreşedintele CJ. În schimb, CJ se află în faza finală de accesare a fondurilor europene pentru reabilitarea drumului judeţean Pădureni – Coşula – Buda pe o lungime de 5 kilometri. Investiţia este de 14,6 milioane lei şi îşi propune să faciliteze accesul la Complexul Monahal Coşula.
2.901 turişti s-au cazat în judeţ în luna mai a acestui an, cu peste cinci sute mai mult decât în mai 2010