Ţurcanu şi-a făcut ziua la partid cu cărnuri şi dozator de bere – FOTOGALERIE

 

Mare sărbătoare vineri în casa liberalilor. Şeful filialei a împlinit 39 de ani, aşa că a organizat o masă cu de toate chiar la sediul partidului. La orele amiezii „străinii”, adică botoşănenii care nu sunt membri de partid, au avut acces restricţionat deoarece tocmai se pregăteau bucatele aduse de la un restaurant din prestigiu.

Mâncarea cu accent tradiţional, aşa cum îi place deputatului, a fost stropită cu vin, pentru orice eventualitate fiind adus şi un dozator de bere, instalat la secretariat. Unii colegi de-ai parlamentarului i-au oferit buchete mari de flori, alţii... doar la un „la mulţi ani”. „Cel mai furmos cadou sunt eu”, afirma mai în glumă, mai în serios vicepreşedintele Gheorghe Sorescu, în timp ce primarul de Mihai Eminescu Verginel Gireadă spunea „chiar am uitat” despre ziua preşedintelui PNL Botoşani. Întrebat fiind ce îşi doreşte la împlinirea a 39 de ani, acesta a răspuns cât se poate de politic: „Mi-aş dori să pot ajuta judeţul Botoşani să devină printre primele judeţe din Moldova pentru că ştiţi exact unde suntem şi cred că oamenii din judeţ merită şi ei să fie mândri că trăiesc într-un judeţ dezvoltat”. În primăvară, de Florii, liderul PNL şi-a cinstit colegii la Restaurantul Lebăda în cadrul unei întruniri în care a îmbinat utilul cu plăcutul, atunci fiind aprobate candidaturile pe liste comune cu PSD în toate localităţile. Florin Ţurcanu conduce PNL de aproape doi ani, este deputat din 2008, a fost viceprimar  la Suliţa şi vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.