Ţurcanu „sare la gâtul” lui Huncă cu Mihalache şi secretara leşinată

 

Preşedintele Consiliului Judeţean a criticat anumite aspecte din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean condus de social democrata Mihaela Huncă care ar fi determinat, în ultima săptămână două plecări din cadrul instituţiei. Aici s-ar încadra inspectorul de matematică, Sebastian Mihalache şi secretara Adina Cimpoeşu.

Florin Ţurcanu şi-a exprimat părerea de rău cu privire la pierderea cadrului didactic Sebastian Mihalache şi nu a omului politic Sebastian Mihalache, în această situaţie considerând că, apartenenţa politică este mai puţin importantă.
Eu l-am apreciat pe dl. Mihalache chiar dacă nu a fost colegul meu de partid dar am apreciat valoarea lui. Noi am menţinut oameni pregătiţi în funcţii pentru că până la urmă culoarea politică nu trebuie să te ducă la schimbare. Dl Mihalache este o pierdere pentru IŞJ, am înţeles că era un bun profesor de matematică dar dacă îi iei din atribuţii şi nevastă-sa i-o laşi şomeră…poate nu ştiţi asta dar pe nevastă-sa a lăsat-o şomeră, i-au luat catedra”, a mai spus Florin Ţurcanu.
Preşedintele PNL de la Botoşani a mai acuzat şi un abuz în serviciu cu privire la atribuţiile care i-au fost luate fostului inspector care s-a văzut astfel nevoit să plece la muncă în străinătate.
[[banner]]
Normal că omul şi-a luat drumul pribegiei. Lui i s-au luat din atribuţii ca să aibă normă la jumătate, i-au dat la o d-nă inspector care nu putea să dea conform legii, e abuz în serviciu acolo şi pe nevastă-sa a lăsat-o acasă. Şi trăieşte într-un Botoşani în care trebuie să-ţi plăteşti cheltuieli la apartament, mai aveau poate rate, nu cunosc situaţia financiară a familiei Mihalache dar nu cred că a plecat de bine”, a mai comentat Ţurcanu.
Nu în ultimul rând, şeful liberalilor a avut un mesaj către conducătorii de instituţii publice de la Botoşani cărora le-a recomandat să-şi respecte şi subalternii.
„Am un mesaj către toţi şefii să nu se considere pe moşia lor, sunt persoane publice şi trebuie să respecte în primul rând cetăţeanul şi colaboratorii pe care îi are că nu cred că discutăm de subalterni. E ruşinos să vină salvarea şi să-ţi ia secretara de la uşă”, a încheiat Florin Ţurcanu.
(G.E.)
CITEŞTE:
 Încă o „victimă” la IŞJ: Secretară înlăturată cu scandal, leşin şi ambulanţă