Ţurcanu sărăceşte în jeep şi cu vilă la marginea oraşului

 

Turcanu

Liderul judeţean al PNL a început să sărăcească de cînd face politică la nivel înalt. Asta susţine Florin Ţurcanu, care, pe lîngă scăderea veniturilor, spune că se confruntă şi cu o mulţime de alte probleme generate de funcţiile pe care le ocupă. „Politica mi-a adus numai deservicii. Am bani mult mai puţini decît aveam cînd făceam doar numai afaceri, eram mult mai liniştit. Acum am fel şi fel de probleme, ba declară ăla, ba îţi face plîngere ăla, ba ăla... adică sincer să fiu”, a declarat deputatul. El este dezamăgit de modul în care se desfăşoară activitatea în Parlament, dar şi de importanţa pe care o are un demnitar al Legislativului. „La ora actuală situaţia pe care o ducem cu toţii şi ... atitudinea şi ... pentru ei (cei de la putere – n.r.) vă spun un deputat e zero... şi cu zero dă zero. Zero şi cu zero dă zero! Dacă nu ai majoritate şi nu ai influenţă nu te bagă nimeni în seamă, nu trece nici o lege, nimic, votezi, nu votezi şi ai închis subiectul”, a mai afirmat Florin Ţurcanu.

"E pierdere de timp aiurea în Parlament"

Spre deosebire de alţi parlamentari, acesta recunoaşte că în Senat şi Camera Deputaţilor se risipeşte degeaba o mulţime de vreme. „E pierdere de timp aiurea pentru că PNL-ul nu votează cu PDL-ul, PDL-ul votează cu UNPR-ul, e o bătălie acolo, se amînă comisiile, adică vă spun că nu există un obiectiv, te duci cum mă duceam la Consiliul Judeţean dimineaţă, mă duceam verificam aia, verificam aia. În Parlament, du-te acolo, stai că azi nu a venit la comisie... ”, a arătat preşedintele PNL Botoşani, care a adăugat că e posibil chiar să se retragă din viaţa politică.

De cînd e parlamentar stă în vilă şi conduce maşină de lux

Deşi se plînge că o duce mai prost financiar de cînd face politică de primă linie, realitatea pare să îl contrazică pe şeful liberalilor botoşăneni. Astfel, la cîteva săptămîni după dobîndirea mandatului de parlamentar acesta a părăsit satul Dracşani unde locuia şi s-a mutat într-o vilă la Hudum. Tot în primul an de deputăţie el a ajuns să conducă un automobil de lux. Este vorba de o maşină de teren Lexus Gx 470 V8 care în cataloagele de specialitate figurează la un preţ de 57.191 euro, ceea ce în bani româneşti înseamnă îm jur de 240.000 de lei, adică “numai” 2,4 miliarde de lei vechi. De asemenea şi-a lărgit plaja de afaceri şi a închiriat spălătoria “4 roţi” de lîngă poligonul ACR, la care a renunţat ulterior.

Casa Turcanu

Masina Turcanu

Spalatoria 4 roti