Ţurcanu s-a făcut „locomotivă” în PNL, sondajele l-ar da peste partid

 

Prezent duminică la Dorohoi cu ocazia Adunării Generale de Alegeri din cadrul filialei locale PNL, deputatul Florin Ţurcanu, liderul liberal judeţean, a afirmat că a depăşit în sondaje procentul partidului. De la masa prezidiului el a anunţat că în iunie au fost efectuate în judeţ două sondaje, unul comandat de PSD, celălalt de PNL. În urma acestor acţiuni de consultare a opiniei publice PNL ar fi obţinut în judeţ 30% în timp ce scorul său personal ar fi ajuns la 37%.
„Cred că şi partidul, cu multă muncă, poate să urce la 40%”, a declarat preşedintele PNL Botoşani liberalilor dorohoieni prezenţi în sală, după care a făcut apel la unitatea organizaţiei dorohoiene. „De acum vom termina cu interimatele şi cu scandalurile de la Dorohoi. M-am săturat de câte ori a trebuit să vin la Dorohoi pentru a calma situaţia şi când plecam tot nelămurit eram”, a mai spus Florin Ţurcanu, citat de Realitatea Dorohoiană. Pe această linie el nu a uitat să-i avertizeze pe liberalii dorohoieni că, „cei care mai discută şi critică, vor părăsi partidul”, referindu-se la scandalurile apărute în acest an în organizaţia PNL din Dorohoi, dar şi la unele informaţii care au scăpat către presă.