Ţurcanu război cu Ada pentru „furtul” unui liberal, momit cu un post de director

 

Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu a criticat-o pe şefa educaţiei botoşănene Ada Macovei în privinţa metodei pe care aceasta ar folosi-o pentru atragerea de noi membri în rândul „portocaliilor”.

Liderul local al liberalilor susţine că a pierdut un membru de partid din judeţ tocmai din cauza faptului că acesta ar fi fost momit cu un post de director de şcoală rurală. „D-na fost primar Vamanu Margareta a venit la PNL şi mi-a spus că dumneaei vrea să fie înţeleasă, să treacă o perioadă la PDL pentru că asta este prima obligaţie de a putea fi numită director la şcoala Frumuşica. Eu i-am spus că aşa ceva nu putem lua în calcul, dacă dumneaei alege să plece. Ne-am trezit că am primit pe faxul partidului o hârtiuţă prin care d-na fost primar se retrage din calitatea din calitatea de membru al PNL şi imediat a fost numită director la şcoala Frumuşica”, susţine Florin Ţurcanu.
"Cu ce mână dai, cu aia primeşti"
Nu în ultimul rând, preşedintele PNL i-a transmis Adei Macovei un mesaj prin care a afirmat că înţelege că aceasta nu este decât un executant al unor ordine politice. „Eu am să îi transmit un mesaj d-nei Ada Macovei – cu ce mână dai, cu aia primeşti. Şi atât. Ştim foarte clar că este totul este politic, dumneaei duce la îndeplinire foarte clar ordinul politic şi asta este realitate, trebuie să o vedem care atare şi în exemplele continue din judeţ în foarte multe localităţi”, şi-a încheiat tirada Ţurcanu.