Ţurcanu optimist: În 2012 vom sărbători victoria de la alegeri

 

După ce Uniunea Social Liberală (USL) a anunţat oficial candidatura deputatului PNL Florin Ţurcanu la alegerile locale, acesta a anunţat că nu îi este frică de presiunile opoziţiei şi împreună cu echipa USL se îndreaptă spre victorie.
Florin Ţurcanu, candidatul USL din partea PNL la Consiliul Judeţean, este optimist în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor locale care vor fi derulate în decursul anului viitor. „Deocamdată discutăm de un obiectiv clar al USL-ului - câştigarea alegerilor în 2012. Este obiectivul USL-ului. Nu este un obiectivul personal al unei persoane, în speţă Ţurcanu. Şi cred că toată echipa trebuie să îşi asume acest obiectiv şi toată echipa trebuie să gândească dacă se va pune problema vreaodată să se ia în calcul un eventual eşec”, a declarat candidatul USL. Acesta consideră că indiferent cine va candida din partea opoziţiei, obiectivul USL va fi îndeplinit. (E.Ş.)