Ţurcanu, Mustiaţă şi Luca, reconfirmaţi în fruntea Fiscului

 

Situaţie diferită la Direcţia Generală a Funcţionarilor Publici (DGFP). Dacă la Garda Financiară au fost numiţi oameni noi pe funcţiile de conducere, la DGFP au fost reconfirmaţi cei care se află deja pe posturi. Ordinul a venit marţi în jurul orelor 20:00 şi este semnat de ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu şi de directorul de resurse umane din minister Mirela Sitoiu. Potrivit acestuia, Radu Ţurcanu este numit director executiv, Petru Luca director adjunct cu activitatea de metodologie şi administrare a veniturilor statului, iar Paul Mustiaţă director adjunct răspunzător de activitatea de inspecţie fiscală. Potrivit şefului Fiscului, renumirea a fost facilitată de faptul că toate aceste persoane ocupau funcţiile şi la data apariţiei ordonanţelor privind conducerile serviciilor publice deconcentrate.

În plus, cei trei erau atunci funcţionari publici, calitate obligatorie pentru a putea fi numit director executiv sau adjunct. „Oricum pe 25 mai contractele de management expirau pentru că erau făcute pe un an de zile. Dacă ordonanţa avea aplicabilitate trebuia să depunem noi proiecte de management, nefiind constituţională ne-a încadrat din nou ca directori executivi”, ne-a declarat Radu Ţurcanu. Aceasta a mai spus că, spre deosebire de alte direcţii de finanţe publice din ţară, unde şefii demişi anul trecut au contestat deciziile în instanţă, la Botoşani nu există vreun litigiu, lucru care a înlesnit reconfirmările pe funcţii.