Ţurcanu despre protestul din piaţă: Nu am nici o implicare în acest spectacol

 

Preşedintele Consiliului Judeţean a reiterat anunţul făcut prin intermediul unui comunicat de presă emis în urmă cu circa o săptămână şi prin care îi cerea lui Iustinian Bozi să nu răspândească printre comercianţi „informaţii false” privind implicarea sa în luarea vreunei decizii privind organizarea activităţii din această zonă a municipiului Botoşani. Mai ales după ce,  numele său a apărut din nou în memoriul făcut cu privire la acţiunea de protest de astăzi.

În legătură cu nemulţumirile producătorilor din Piaţa Centrală, cele mai multe nemulţumiri se referă la dl. Iustinian Bozi numit pe funcţia de şef al pieţei care pe lângă faptul că nu are iniţiative constructive prin care să fie alături de producătorii particulari, are faţă de aceştia o atitudine de vătaf la curtea boierească pe considerentul că este susţinut de primarul Ovidiu Portariuc şi preşedintele Consiliului Judeţean, dl. Ţurcanu cât şi de conducerea Urban Serv”, se arată în memoriul pieţarilor.

Florin Ţurcanu a declarat că a avut în audienţă o parte dintre comercianţii din piaţa centrală însă nu are nici o implicare în măsurile care s-au luat acolo. „Au fost la mine foarte mulţi cetăţeni care într-adevăr îşi vând produsele în piaţă, eu am şi eu o ieşire când i-am cerut d-lui Bozi să nu-mi folosească numele meu pentru că nu am nici o implicare în acest spectacol, pentru că eu înţeleg că trebuie să facem ordine dar în primul rând trebuie să le explicăm producătorilor sau comercianţilor care sunt obiectivele noastre şi să le dăm şi o alternativă, nu poţi interveni acolo fără să ai o discuţie cu ei”, a declarat Florin Ţurcanu.

Şeful CJ a făcut un apel către conducerea Primăriei să gestioneze situaţia în aşa fel încât să se pună capăt protestelor pentru a nu mai exista viitoare scandaluri. „Cred că dl. primar Ovidiu Portariuc trebuie să găsească o soluţie să găsească o soluţie să rezolve această problemă şi îl rog şi pe el şi pe dl. viceprimar să găsească soluţii să nu avem scandal în piaţă pentru că altfel lucrurile pot fi rezolvate şi fără acest scandal şi eu am destule probleme dar am încercat să evit scandalurile, dar ştiţi cum e, acolo unde e multă sărăcie e şi multă nebunie”, a mai spus Ţurcanu.
CITEŞTE:
 Șeful PNL al CJ Botoşani îl somează pe şeful PSD-ist din Piaţa Mare – AFLĂ motivul