Ţurcanu dă de pământ cu Sanitas : Un sindicat transformat în trompetă

 

Acţiunea sindicatului Sanitas de a deschide proces consilierilor judeţeni care se opun comasării a stârnit o reacţie dură din partea liderului PNL Botoşani, formaţiune a cărei consilieri se opun proiectului iniţiat de PDL. Deputatul susţine că prin votul lor democratic aleşii PNL şi PSD au apărat şi vor apăra dreptul cetăţeanului botoşănean de a beneficia de asistenţă medicală specializată şi de calitate este de neînţeles.
„La fel de neînţeles este presiunea mediatică prin care puterea încearcă, culmea, prin intermediul unui sindicat transformat în trompetă să intimideze consilierii USL. Este dreptul democratic  al consilierilor USL de a-şi susţine prin vot punctul de vedere cu atât mai mult cu cât USL a depus propriul proiect de hotărâre privind clasificarea spitalului judeţean cu gradul de competenţă III”, a afirmat Florin Ţurcanu. Acesta susţine că USL doreşte obţinerea gradului de competenţă III pentru Spitalul Judeţean, dar se opune planului PDL de comasare deoarece noua structură de paturi rezultată prin comasarea a trei unităţi sanitare din judeţ ar duce la diminuarea fondurilor direcţionate către Botoşani cu suma de 20 de milioane de lei. „Prin acţiunile sale sindicatul Sanitas este primul sindicat din istorie care solicită, prin persoana d-lui Octavian Dumitru, aruncarea oamenilor în şomaj şi desfiinţarea unor locuri de muncă. Liderii Sanitas de la Mavromati ar trebui să ceară socoteală nu consilierilor USL ci managerilor spitalului care nu au fost capabili să propună un plan viabil pentru obţinerea gradului de competenţă III fără aruncarea în şomaj a cadrelor medicale din celelalte spitale”, a mai arătat deputatul PNL.

CITEŞTE ARTICOLUL CARE L-A ENERVAT PE ŢURCANU:

 Sanitas deschide proces - VEZI LISTA completă a consilierilor cu vot anticomasare