Deputatul Florin Turcanu ii cere lui Liviu Cimpanu sa renunte si la mandatul de senator. Dupa ce fostul presedinte al PNL Botosani si-a dat demisia din partid, actualul sef al filialei doreste ca acesta sa nu mai fie nici macar parlamentar.
„Dl.Cimpanu nu a fost ales uninominal de unul singur, ci impreuna cu PNL, intr-o campanie electorala sustinuta si de ceilalti candidati. Daca are intr-adevar demnitate, sa plece si din Senat”, a declarat
Florin Turcanu.
El a mai spus ca, la viitoarele alegeri parlamentare, Cimpanu va putea candida independent intr-un colegiu si, daca va fi ales, abia atunci va putea spune ca este cu adevarat un om politic independent.
In toamna anului trecut, in preajma desemnarii candidatilor pentru alegerile parlamentare, pe cind inca era presedinte al PNL Botosani, Liviu Cimpanu a incercat, fara succes insa, sa il excluda din partid pe Florin Turcanu.