Ţurcanu, acuzat de Câmpanu că spală bani negri cu… lapte

 

Fostul şef de partid al deputatului Florin Ţurcanu îl acuză pe acesta că ar fi spălat bani prin intermediul cotei de lapte. Senatorul Liviu Câmpanu crede că numai aşa se poate explica faptul că actualul lider al PNL a ajuns să fie parlamentarul cu cele mai mari venituri din agricultură.
"Credeţi că ştie să numere pînă la o mie?"

După cum v-am informat în cursul săptămînii, preşedintele liberalilor botoşăneni a înregistrat în ultimii doi ani venituri de peste 800.000 de lei din exploatarea unor pămînturi şi vînzarea de animale. „Am văzut că şefuţu’ de la PNL Botoşani era unul dintre parlamentarii care obţinea cele mai mari venituri din  agricultură. Şi pentru mine şi cred că şi pentru foarte mulţi botoşăneni este un paradox pentru că toată lumea ştie că şefuţu’ de la PNL nu prea are pămînturi”, a declarat senatorul. Acesta susţine că Ţurcanu nu a avut decît închiriată o păşune de la Prmăria Suliţia pentru care i s-a cerut poprire pe indemnizaţie pentru că nu a plătit concesiunea pe trei ani şi ceva peste 50 de hectare „concesionate ilegal” prin Casa Agronomului, din care nu putea scoate asemenea bani. Nici în privinţa animalelor parlamentarul independent nu crede că îi puteau aduce asemenea beneficii. „Acum în ceea ce priveşte numărul animăluţelor daţi-mi voie să fiu foarte sceptic. Am văzut acolo că declara şefuţu’ de la PNL că avea o mie şi ceva de oi. Credeţi că ştie să numere pînă la o mie? Deci nu poate fi sustenabilă chestia asta”, a arătat Câmpanu.

„De muls, a muls, dar avea nevoie şi de acoperire”

El susţine că în 2008, cînd era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi se discuta despre cotele de lapte. Ţurcanu ar fi fost învăţat de „nişte băiaţi care ştiau cum decurg lucrurile” să declare cotă de lapte pentru cîteva sute de capete de bovine, după care a încercat să-şi ajute săteni, dîndu-le cote de lapte. Aceştia ar fi predat laptele la stat în contul cotelor lui Ţurcanu. „Subvenţiile pentru anii respectivi veneau în conturile lui Florin Ţurcanu, Florin Ţurcanu le dădea bani, dar îşi putea permită să spele nişte bani negri pentru că el rămînea cu venit. De exemplu, dacă el avea cote de lapte pentru 100 de milioane, iar alea 100 de milioane îi dădea la oamenii care aduceau laptele pentru că aia era subvenţia oamenilor, el apărea ca venit cu 100 de milioane? Avea posibilitatea să spele nişte bani negri pentru care nu avea nici o dovadă de venit? Avea!”, a spus Câmpanu. El a concluzionat că: „de muls, a muls, dar avea nevoie şi de acoperire, de acte pentru această mulgere şi cota de lapte îi oferea această posibilitate”.