Ţurcanu a anunţat dispariţia PDL Botoşani şi câştigarea colegiilor cu 65% - VIDEO

 

Superoptimist, aşa s-a arătat preşedintele PNL Botoşani la mitingul organizat vineri seară de USL la Sala Polivalentă. În ciuda declaraţiilor liderului PSD Victor Ponta, care a spus la Botoşani că PDL şi PP-DD vor scoate parlamentari în judeţ, Florin Ţurcanu a anunţat dispariţia fostului partid de guvernământ.
Crin Antonescu Florin Turcanu la mitingul USL Botosani de la Sala Polivalenta
El a pronosticat o victorie zdrobitoare a Uniunii, care ar urma să adune 65% din voturi la alegerile parlamentare. „Nu vreau să mai amintesc aici de PDL, pentru că PDL-ul la Botoşani va dispărea, vă asigur acest lucru! Imediat după 9 decembrie, când nu vor câştiga nici un colegiu, vor realiza că cetăţenii judeţului Botoşani nu mai ascultă minciunile pe care ei le-au rostit şi încă le rostesc şi atunci de asta nu vreau şi vă asigur că este ultima dată când mai pronunţ numele PDL. PDL pentru Botoşani nu mai există. USL va fi şi noi vom conduce acest judeţ atât timp cât ne vom ţine promisiunile în faţa dvs.”, a afirmat Florin Ţurcanu. Acesta a mulţumit botoşănenilor pentru votul de la alegerile locale şi i-a asigurat că liderii naţionali ai USL „iubesc Botoşaniul”. Totodată, a promis oamenilor care l-au primit cu urale că va rămâne la fel de deschis cum a fost în primele cinci luni de mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean.





VEZI ŞI:
 Ponta anunţă că PDL şi PP-DD scot parlamentari la Botoşani – VIDEO