Ţurcanu a ajuns să-l laude pe Ţâbuleac – AFLĂ care-i motivul

 

După ce l-a criticat într-o sumedenie de probleme, de la spitale şi până la activitatea operatorului de apă şi canalizare, deputatul Florin Ţurcanu l-a lăudat vineri pe preşedintele Consiliului Judeţean, cel căruia doreşte să îi ia locul anul viitor.
Motivul? Înfiinţarea SC Umanitatea SRL, societate la care unic acţionar este CJ şi care are drept scop ajutorarea pensionarilor cu venituri sub sau egale cu salariul mediu net pe economie prin oferirea de alimente de bază. „Vroiam să apreciez, chiar dacă este la sfârşit de mandat şi a fost mai mult obligat să propună în cadrul CJ înfiinţarea unei societăţi. S-a putut demonstra că legislaţia permite şi din punctul meu de vedere sunt binevenite aceste societăţi pe lângă CJ. USL, când va ajunge să conducă CJ, va înfiinţa societăţi comerciale pe lângă CJ – SRL-uri, SA-uri, companii – care vor putea realiza nişte obiective. Primul obiectiv va fi de a aduce venituri extrabugate la nivelul CJ şi de a asigura locuri de muncă şi de a dezvolta piaţa din judeţul Botoşani”, a afirmat preşedintele PNL Botoşani.
Recomandare agricolă
Acesta nu s-a putut abţine însă să-i facă şi o recomandare... agricolă şefului CJ. „Apreciez că se va forma această societate, chiar dacă nu ştiu cum va funcţiona. Orice societate care poate aduce plus valoare la nivelul judeţului este bine venită, dar l-aş sfătui pe dl. Mihai Ţâbuleac, măcar pentru un an de zile, cât îl mai are la CJ, să înfiinţeze o societate pe lângă toate spitalele şi toate centrele pe care d-lui le gestionează, să asigure mâncare proprie printr-o fermă care să producă tot ceea ce consumă, să creeze locuri de muncă, poate să susţină la preţuri la jumătate aceste spitale”, a mai arătat deputatul. Plenul CJ a aprobat la şedinţa de marţi constituirea societăţii comerciale Umanitatea pentru punerea în aplicare a programului guvernamental „Coşul de solidaritate”. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Consiliul Judeţean îşi face SRL: „Umanitatea” va vinde alimente pensionarilor