Ţurcanii, eroi pentru Verginel,Costel&Viorel: nemţi ţintaşi&mă bucur că-s probleme în ţară

 

Colegii liberali de la Botoşani şi-au unit forţele pentru a lua apărarea familiei Ţurcanu care a fost adusă în „lumina reflectoarelor” de principalele posturi de televiziune de la nivel naţional şi nu numai în scandalul privind o serie de alimente care ar pune în pericol sănătatea populaţiei, de la carnea de cal comercializată ca fiind de vită până la laptele cu aflatoxină sau carnea de curcan cu antibiotic.

"Ne facem mari deservicii cu aceste chestiuni"

Rând pe rând, bărbaţii Ţurcanu de la tatăl Florea până la fiii Florin şi Mihai au făcut obiectul unor emisiuni de dezbateri şi au ajuns până şi în presa din ţara Angelei Merkel. Întreaga familie este însă apărată de colegii din PNL care susţin că „au luat poziţie” faţă de campania agresivă demarată la adresa Ţurcanilor. Deputatul PNL Costel Şoptică susţine că astfel de alerte sunt frecvente la nivel european numai că în ultimul timp li s-a dat o mai mare amploare decât a fost cazul. „Aceste chestii au existat şi vor exista tot timpul, contează dacă noi ne vom apleca până într-acolo încât să le găsim în permanenţă şi să le tot agităm. Noi ne facem mari deservicii cu aceste chestiuni, ANSVSA-ul trebuie să-şi facă treaba, produsul îl opreşti, vezi ce se întâmplă cu el, atât timp că tot ce este la raft este verificat, eu sunt de bună credinţă şi recomand tuturor să consume, eu personal consum de la raft şi nu am nici o problemă”, a declarat deputatul PNL Costel Şoptică.

"Ca să punem batista pe ţambal"

Aceeaşi atitudine a adoptat-o şi fostul primar al comunei Mihai Eminescu, care la rândul său a adus critici celui care, în opinia lui a stârnit acest scandal ce a dus la înlăturarea lui Mihai Ţurcanu din fruntea ANSVSA şi a afectat şi imaginea familiei şefului judeţului. „Ca să punem batista pe ţambal nu trebuia creată această isterie naţională prin declaraţiile d-lui ministru al agriculturii care a dat-o în conferinţa de presă. Câteodată ne lansăm în declaraţii de presă fără a vedea mai întâi consecinţele, am primit foarte multe telefoane din teritoriu de la fermierii noştri care au spus domnule dar ce vreţi să faceţi, să ne omorâţi cu zile?”, a spus şi Verginel Gireadă. Deputatul liberal i-a criticat inclusiv pe ziariştii germani care au făcut un reportaj la Dracşani, Suliţa precizând că atitudinea jurnaliştilor de peste hotare nu a fost una tocmai corectă. „Aţi văzut foarte bine, a venit presa din Germania, aţi văzut foarte bine cum au prezentat, au dat nişte imagini care sincer vă spun, că nu e chiar aşa, haideţi să fim… să vedem cine este ţinta” , a mai declarat Gireadă.
CITEŞTE:
 Tata Florea a luat jurnaliştii nemţi la bătaie; dezvăluiri pe linia ARD/Germania – Antena 3/România – VIDEO

"Mă bucur că sunt probleme"

Ultimul, dar nu cel din urmă, senatorul Viorel Grigoraş a fost în asentimentul colegilor din partid şi la rândul său a pus umărul pentru a mai spăla din imaginea negativă care trenează asupra familiei liderului liberal. „Mă bucur că sunt probleme în ţară, asta înseamnă că se munceşte şi mai ales că în ceea ce mă priveşte pe mine simt că în aceste structuri, ministere, autorităţi, au ajuns şi profesionişti, pentru că noi trebuie să apreciem curajul pe care l-a avut preşedintele ANSVSA să spună lucrurilor pe nume. Dacă acolo pui un politician să ştiţi că nu ieşeau la iveală şi lumea nu ştia că totuşi dacă laboratoarele de securitate alimentară nu-şi fac treaba, se pot produce anumite boli”, a încheiat şirul luărilor de poziţie pro Ţurcanu, Viorel Grigoraş şi care a mai afirmat că Mihai Ţurcanu ar fi fost înlăturat pentru că „a deranjat prin profesionalism”.
CITEŞTE:
Ţurcanu: Pleacă şi frate-miu, vă convine? & Nu am mers nici la şpriţ, nici la femei