Tun cu aer cald pentru deținuții de la Botoșani: S-au plâns că le este frig atunci când ies de la... dușuri

Conducerea Penitenciarului Botoșani a achiziționat un tun cu aer cald, după ce deținuții s-au plâns că le este frig atunci când ies de la dușuri, potrivit B1tv.

 

Potrivit unui raport al Avocatului Poporului, această măsură a fost luată pentru ”creşterea confortului deţinuţilor”, până la identificarea unui spațiu adecvat la nivelul secției E7, care să fie amendajat corespunzător.

”S-a procedat la achiziţionarea, în luna decembrie 2015, a unui tun cu aer cald care urmează a fi montat luna în curs în vestiarul sălii de îmbăiere din cadrul Secţiei E1. De asemenea, au fost reparate/înlocuite anumite componente la instalaţiile sanitare din cadrul sălii de îmbăiere”, se mai arată în raport.

De asemenea, se mai precizează că dușul respectiv se află în Secția E1 și este situat la circa 20 de metri de Secția E7, fapt ce presupune deplasarea deținuților prin aer liber atât vara, cât și iarna. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din cadrul Camerei Deputaţilor a trimis Avocatului Poporului o petițe a unui deținut ce reclama condițiile din acest Penitenciar, precum și faptul că, de când este închis, s-a îmbolnăvit de TBC și ulcer. Reprezentanții instituției au efectuat un control și au constatat că deţinuţii se plâng de existenţa ploşniţelor, a gândacilor, de mizerie şi de supraaglomerare.