A adus mângâiere și a fost alături de semenii săi până în ultima clipă a vieții. Acum, sute de oameni dau mărturie despre omul bun, blând și credincios care a fost Cătălin.
Avea doar 44 de ani. A plecat de acasă pe 21 august pentru a merge la Prislop, la mormântul lui Arsenie Boca. Nu a mai ajuns la destinație pentru că, în județul Bistrița, mașina în care se aflau patru persoane s-a răsturnat. Două dintre ele nu se mai află astăzi în viață.
Cătălin Țugurlan a rămas încarcerat între fiarele mașinii. A fost scos de pompieri și transportat la spital. Starea lui era foarte gravă, însă cei dragi s-au rugat pentru Cătălin încă o săptămână, când inima bărbatului nu a mai rezistat și s-a oprit. Nu a fost singura victima a tragicului accident rutier. Dintre cele patru persoane care se aflau în mașină, a murit și o femeie de 67 de ani, din Prisăcani-Flămânzi.
Ieri, într-o mare de lacrimi, Cătălin Constantin Țugurlan a fost condus pe ultimul drum în satul natal, Dumbrăvița.
”Dumnezeu să îl așeze în ceata de îngeri. Pentru fiecare suflet deznădăjduit avea cuvinte de mângâiere, era un suflet bun și blând, Măicuța Domnului să fie cu el, să nu vadă vămile, iar Domnul Iisus să îl primească direct în rai ca tâlharul de pe Cruce, că merită, era de o credință ce rar se întâlnește în zilele acestea tulburi. Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în rai. Odihnă veșnică, prieten drag cu suflet bun ce aduceai mângâiere sufletelor întristate. Recunoștință veșnică și să te rogi pentru noi de acolo. S-a umplut ceata îngerilor cu încă un suflet, al tău. Condoleanțe familiei...”,
a scris o prietenă după aflarea cruntei vești.
Înainte de a pleca la drum către Prislop (pe 19 august), Cătălin a scris un mesaj care capătă, acum, valoarea unui testament:
”Ce văd alții în tine?...
În viață, unii se pot plimba, alții pot alerga, dar amintiți-vă că Domnul a dat broaștei țestoase și calului același număr de zile pentru a ajunge la corabia lui Noe.
Călătoria noastră poate fi aspră și dură, dar veți ajunge cu siguranță la destinație.
Iacob s-a uitat la Iosif și a văzut un fiu bun!
Cei zece frați s-au uitat la Iosif și au văzut un visător inutil!
Călătorii cei care l-au cumpărat, s-au uitat la Iosif și au văzut un sclav!
Potifar s-a uitat la Iosif și a văzut un servitor fin!
Soția lui Potifar s-a uitat la Iosif și a văzut un potențial iubit!
Ofițerii închisorii au văzut în Iosif un prizonier!
Cât de greșite au fost toate!
Dumnezeu s-a uitat la Iosif și a văzut un prim-ministru al Egiptului în așteptare!
Nu vă descurajați de ceea ce văd oamenii în voi! Fii încurajat de ceea ce vede Dumnezeu în tine!
Nu subestimați niciodată persoana de lângă voi, deoarece nu știți niciodată ce a depus Domnul în acea persoană.
Menajera dvs. sau copilul ei poate fi un director executiv în așteptarea unei companii care să o angajeze.
Băiatul care curăță grădina poate fi un președinte în așteptare. (Amintiți-vă că David a obținut ungerea împărătească de a deveni rege pe când era un simplu copil care păstorea oile.
Esthera era o fată simplă, orfană, totuși ea era o regină în așteptare.
Să împărtășim dragostea lui Dumnezeu în lume, să facem lumea un loc mai bun pentru a trăi”.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: