Tribunalul a dat de pâmânt cu Prefectura la referendum -  DOCUMENT

 

Tribunalul Botoşani a trimis Consiliului Judeţean hotărârea privind organizarea unui referendum. Dincolo de faptul că s-a respins acţiunae formulată de Prefectură, în documentul remis autorităţii locale se explică şi motivele pentru care s-a adoptat această decizie.

Unul câte unul, judecătorul a desfinţat caeptele de acuzare ale reprezentanţilor Guvernului în Botoşani. Aceştia au atacat hotărârea adoptată de CJ privind organizarea unui referendum referitor la necesitatea desfiinţării județului invocând cinci încâlcări de dispoziţii legale:
-    Proiectul nu a fost adusă la conoştinţă publică la un interval de minim 30 de zile înainte de dezbatarea în CJ;
-    O astfel de problemă nu poate face decât obiectul unui referendum naţional;
-    Nu se respectă Carta Europeană a autonomiei locale;
-    CJ vrea să organizeze referendum nu pentru modificarea limitelor teritoriale, ci pentru desfiinţarea judeţului;
-    Nu se face dovada alocării fondurilor pentru o asemenea acţiuni, lucru care ar contraveni legii 273/2006 privind finanţele publice locale.
Fiecare dintre aceste capete de acuzare a fost analizat şi eliminat de instanţă.
-    Dispoziţiile privind consultarea cetăţenilor cu 30 de zile înainte de dezbaterea hotărârii nu sunt aplicabile  – „Se poate observa că scopul unui refeendum constă în consultarea cetăţenilor într-o anumită problemă, astfel că apare ca excesivă şi inutilă soluţia de consulta cetăţenii cu privire la faptul de ai fi sau nu conultaţi”, se arată în hotărârea instanţei.
-    Cetăţenii au dreptul de a fi consultaţi într-o problemă esenţială cum este aceea a limitelor unităţii teritoriale unde locuiesc, lucru prevăzut atât de legea 3/2000 a referendumului, cât şi de legea 215/2001 a administraţiei publice locale
-    Acest drept este prevăzut tocmai de Cartea Europeană a autonomiei locale;
-    „Este lipsită de logică juridică ideea de a-i acorda drepturi unei colectivităţi locale să-şi exprime punctul de vedere cu privire la modificarea limitelor teritoriale (idee acceptată de reclamant în cererea de chemare în judecată), dar de a-i refuza dreptul de a-şi exprima acelaşi punct de vedere cu privire la situaţia în care se pune problma înglobării acelei colectivităţi locale într-o colectivitate mai amplă”.
-    Cheltuielile generate de referendum sunt prevăzute chiar în hotărârea de organizare a acestuia, unde este indicat „bugetul judeţului Botoşani”.
Prefectura are drept de recurs. În Constanţa tocmai a avut loc duminică un referendum privitor la necesitatea desfiinţării judeţului.
Sergiu BĂLĂŞCĂU

VEZI DOCUMENTELE
ACT 1
ACT 2
ACT 3
ACT 4


CITEŞTE ŞI:
 Referendum la Botoşani privind desfiinţarea judeţului la finele lunii viitoare
 Prefectul atacă la Tribunal referendumul USL-ului