Trei zile PROTEST în fața Primăriei: Un botoșănean vrea dreptate, consilierii se bat în comisii

Bărbatul spune că a fost lovit la locul de muncă.

 

Un botoșănean va protesta, timp de trei zile, în fața Primăriei din municipiul reședință de județ.

 

El spune că în acest fel vrea să atragă atenția asupra ”abuzurilor și nedreptăților” care i se aduc – spune bărbatul - atât lui, cât și colegilor săi.

 

Cel care protestează, angajat în cadrul Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement Botoșani, îl acuză pe șeful de la Baza Sportivă a instituției, Ovidiu Dumitraș, că l-ar fi lovit.

 

”În zilele de 1,2 și 3 octombrie - 2019 voi protesta în fața primăriei ,împotriva abuzurilor și nedreptăților ce mi se aduc mie și colegilor mei, de către șefii DSPSA Botoșani”, a precizat angajatul DSPSA Botoșani.

 

 

Deja s-a obținut avizul favorabil acestei acțiuni din partea instituțiilor abilitate, protestul urmând să aibă loc în intervalul orar 8 – 10.

 

Amintim că, în ședința de Consiliu Local aferentă lunii august, a existat un proiect de hotărâre prin care să se constituie o comisie de anchetă pentru acest incident.

 

Consilierii PNL au părăsit ședința. Vot pentru stabilirea componentei comisiei ar fi trebuit să fie secret, însă consilierii au motivat prin faptul că așteaptă ca poliția să finalizeze cercetările și să stabilească gradul de vinovăție al celor implicați.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store