Trei zile de spectacol la Teatrul ”Vasilache”, copiii au întâlnire cu Pinocchio

Cei mici sunt invitați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizioneze în această săptămână spectacolul „Pinocchio”.

 

Spectacolele sunt programate în zilele de:

 

-  joi, 20 ianuarie 2022, de la ora 18:00

- sâmbătă, 22 ianuarie  2022, de la ora 11:00

- duminică, 23 ianuarie 2022, de la ora 10:30  și  12:30

 

Spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi, adaptarea, dramatizarea şi regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu. Scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Alin Macovei Moraru.

 

Din distribuție fac parte îndrăgiții actori: Adelina Cojocariu, Pavel Petrași, Cosmin Tanasă, Renata Voloșcu, Andrei Bordianu, Anamaria Chelaru și Andrei Iurescu.

 

”Povestea lui Pinocchio, atât de cunoscută celor mari si celor mici, vă invit să o priviți așa cum am văzut-o eu, care am trecut deja prin vârstele voastre.  Și veți vedea că toate peripețiile, întâmplările, încercările, mai mult sau mai puțin amuzante, de care va avea parte păpușa de lemn, pot să ni se întâmple și nouă tuturor în drumul spre a deveni OAMENI”, spune Valentin Dobrescu, regizor artistic.

 

Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.

 

Preţ bilet 15 lei

 

Biletele sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o jumătate de oră înaintea începerii acestuia.

 

Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.

 

Vă rugăm să respectaţi toate prevederile legale în vigoare privind accesul la spectacole!

 

Spectatorul prin achiziţionarea biletului de intrare la spectacol acceptă condiţiile de desfăşurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măştii, precum şi respectarea distanţării sociale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store