TREI zile de nebunie în județ: Radare peste radare pe drumuri, zeci de mașini oprite în trafic 

Viteza excesivă şi conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului reprezintă, în continuare,  principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, soldate cu persoane decedate şi rănite grav.

 

În urma unei acţiuni derulate pe parcursul a trei zile, poliţiştii au aplicat 239 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au reţinut 20 de permise de conducere.


În perioada 26-28 mai  2017, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în special a celor cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză şi de consumul de alcool.

 

Poliţiştii au utilizat 12 aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor şi au constatat 239 de abateri privind nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reţinute 10 permise de conducere pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50km/h şi 8 pentru alte abateri.

 

În funcţie de încadrarea contravenţională a abaterii săvârşite, au fost aplicate 112 sancţiuni pentru depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise, 71 de sancţiuni pentru depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise, 35 de sancţiuni pentru depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise, 11 pentru depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise şi 10 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

 

De asemenea, au fost efectuate 354 de testări alcoolscopice, în urma cărora au fost aplicate 2 sancţiuni pentru consum de alcool şi au fost constatate 2 infracţiuni.


Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. 

 

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sacţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

Viteza excesivă şi consumul de alcool  generează accidente cu urmări din cele mai grave!