Trei zeițe ajung la Botoșani, la jumătatea lunii ianuarie într-un spectacol plin de mister – FOTOGALERIE

Misterioasele, fremătătoarele și fabuloasele zeițe descind în forță, revenind pe scenă în ianuarie 2024, pe 13 și 14 la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani.

 

Îmbrăcate de fabulosul Lucian Broscățean. Pe textul Alexandrei Felseghi, care rupe topurile și tocurile. În muzicile uluitoare ale lui Adrian Piciorea.

Regia este asigurată de Andrei Măjeri care a gândit și conceptul spectacolului de neratat.

 

„Zeițe de categoria B” este piesa în care se vor afla în lumina reflectoarelor Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdó, Silvia Luca.

 

După o idee de și în regia lui Andrei Măjeri, este un spectacol-eveniment care își propune să aducă pe aceeași scenă actrițe din trei orașe și trei teatre diferite, aplaudate în spațiile geografice în care joacă, dar mai puțin cunoscute în afara lor: Elena Ivanca (actriță a Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca), Ioana Dragoș Gajdó (actriță a Teatrului „Regina Maria” Oradea), Silvia Luca (actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani).

 

Premiera a avut loc în zilele de 22, 23 și 24 septembrie, la București.