Trei tineri duși la sediul Poliției după ce în mașină s-ar fi găsit droguri

Control cu probleme pentru trei tineri opriți pe strada Primăverii.

 

La data de 9 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Primăverii, un autoturism în care se aflau trei tineri.

 

În urma controlului corporal efectuat, asupra unui tânăr de 18 ani, din comuna Stăuceni, a fost identificată o substanță cristalizată, susceptibilă a fi drog.

 

Cei trei au fost conduși la sediul poliției pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele, cercetările fiind preluate de către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate.

 

(foto – arhivă)