Trei moldoveni prinși în vamă cu câteva kilograme de materiale pirotehnice - FOTOGALERIE

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au descoperit la controlul de frontieră 3.018,2 grame articole pirotehnice din categoria F2, F3.

 

S-a întâmplat vineri, în jurul orei 11:30, când la Vama Stânca, pe sensul de ieșire din România, s-au prezentat trei bărbați din Republica Moldova cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani, care călătoreau cu un autoturism înmatriculat în Cehia.


Ținând cont de planul de cooperare încheiat între STPF Botoșani și Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ şi a analizei de risc, echipa formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a procedat la efectuarea unui control amănunțit al autovehiculului.


Cu această ocazie s-au descoperit în bagajele persoanelor cantitatea de 3 kilograme articole pirotehnice.


Întreaga cantitate de produse, în valoare totală de 1.100 de  lei, a fost reținută în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predată către Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Botoșani.


Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept.