De la începutul anului 2022, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” a devenit centru pentru derularea programelor de rezidențiat în 24 de specialități.
În prezent, doar trei medici rezidenți se pregătesc la Spitalul Județean „Mavromati” pe specialitățile: Medicină Internă, Pediatrie, Medicină de Familie.
Spitalul Județean „Mavromati” poate derula programe de rezidențiat în specializările:
✅ Anatomie patologică
✅ Anestezie și terapie intensivă
✅ Boli Infecțioase
✅ Cardiologie
✅ Chirurgie generală
✅ Chirurgie pediatrică
✅ Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă
✅ Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
✅ Epidemiologie
✅ Medicină de laborator
✅ Medicină de urgență
✅ Medicină fizică și de reabilitare
✅ Medicină internă
✅ Medicină legală
✅ Neonatologie
✅ Neurologie
✅ Obstetrică – Ginecologie
✅ Oncologie
✅ Ortopedie și traumatologie
✅ Otorinolaringologie
✅ Pediatrie
✅ Psihiatrie
✅ Radiologie și imagistică medicală
✅ Urologie
Pentru realizarea acestui obiectiv reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” au întocmit și depus la Ministerul Sănătății o documentație prin care s-a făcut dovada existenței resurselor umane, infrastructura, dotări astfel încât să poată forma viitori specialiști.