Trei elevi prinși la fumat în curtea liceului au dat de belea

Cei trei adolescenți au fost surprinși fumând în curtea unei unități de învățământ din municipiul Botoșani, de către echipajele de jandarmi.

 

Aceștia au încălcat reglementările legale privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun și au fost sancționați contravențional de jandarmii botoșăneni.

S-a întâmplat în această după amiază iar elevii au fost sancționați cu amendă în valoare de 100 de lei fiecare.

Fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului de stat şi private, este interzis, nerespectarea prevederilor legale fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei.

 

Vânzarea de către persoanele juridice a produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere.

Săvârşirea unei noi contravenţii la această lege de către persoanele juridice se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.