Pe lângă elevii care au prins fumând în curtea liceului, jandarmii au amendat și alte trei persoane care fumau lângă Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati.
Este vorba despre trei persoane adulte care fumau în fața U.P.U. a Spitalului Mavromati, în după-amiaza zilei de marți, 11 octombrie și care au primit amenzi în valoare de 100 de lei fiecare.
Nu se știe dacă erau angajați ai UPU sau vizitatori.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi arată într-un comunicat faptul că, fumatul în unităţile sanitare, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului de stat şi private, este interzis, iar nerespectarea prevederilor legale este sancționată cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei.
Legea anti-fumat a intrat în vigoare de la începutul acestui an și a stârnit un val de nemulțumiri după ce s-a interzis aprinderea țigărilor în spații publice.