Surprize neplăcute la dezbaterile privind trecerea celor şase unităţi medicale de interes judeţean de la Ministerul Sănătăţii la Consiliul Judeţean. Conform OUG 48/2010 privind descentralizarea în sănătate, ministerul se angajează să achite datoriile unităţilor la data de 31 martie 2010, însă CJ le preia efectiv în această lună. În consecinţă, conducerea CJ a solicitat date financiare suplimentare, care au scos însă la suprafaţă fenomene financiare ciudate. Astfel, de la 1 aprilie şi pînă la 30 iunie, adică perioada pentru care Ministerul Sănătăţii nu îşi asumă achitarea debitelor, acestea au cunoscut o creştere alarmantă.
„Fără excepţie, se vede foarte clar că datoriile restante au avut o creştere explozivă în răspunsul delimitat de trimestrul doi al anului curent”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Problema datoriilor a provocat astfel discuţii aprinse. „Datoriile acumulate la nivelul spitalelor, este lege că cele pînă la 31 martie vor fi achitate, dar dacă se va continua cu acelaşi stil de management vă garantez că spitalele vor acumula în continuare datorii”, a afirmat Rodica Huţuleac, consilier judeţean şi director al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate, sugerînd astfel că ar trebui schimbaţi managerii. Ea a fost contrazisă însă. „Nu e vorba de management aici, adică avem nişte oameni în sală care dacă s-ar apuca să ne povestească cu ce probleme se confruntă din cauza subfinanţării am ajunge într-o zonă în care nu am mai înţelege nimic”, a spus consilierul Mihai Darie.
În final, cu abţinerea celui din urmă, toţi consilierii au votat pentru trecerea spitalelor la CJ. Hotărîrea stipulează într-un articol faptul că Guvernul ar urma să ăşi asume şi datoriile de după 31 martie.
UNITATEA MEDICALĂ |
DATORII LA 31 MARTIE |
DATORII LA 30 IUNIE |
DIFERENŢĂ |
Spitalul Judeţean |
8.627.000 lei |
9.896.000 lei |
1.269.000 lei |
Spitalul de Copii |
987.000 lei |
578.000 lei |
409.000 lei |
Maternitatea |
1.391.000 lei |
1.745.000 lei |
354.000 lei |
Sanatoriul Podriga |
56.000 lei |
146.000 lei |
90.000 lei |
Sanatoriul Guranda |
107.000 lei |
146.000 lei |
39.000 lei |
Spitalul de Psihiatrie |
1.650.000 lei |
1.701.000 lei |
51.000 lei |