Transferul sezonului după Iliev : CINE ar putea veni să ajute FC Botoșani!

Acționarii de la FC Botoșani îi dau credit în continuare antrenorului principal Leo Grozavu care rămâne la Botoșani să resusciteze echipa fanion a județului. Mai mult decât atât, sunt făcute demersuri pentru întărirea lotului de jucători și umplerea golurilor lăsate de jucătorii accidentați sau cei care nu au reușit să confirme.

 

Unul dintre fotbaliștii care ar putea ajunge la FC Botoșani este Vali Lazăr, jucător care a confirmat la Dinamo și care ar putea ajunge la gruparea locală de fotbal. El evoluează pe postul de atacant lateral dar poate fi folosit și la mijlocul terenului. Pe aceste poziții au fost folosiți în acest debut de campionat Petre Ivanovici, Quenten Martinus, Ciprian Brata, Paul Batin, Constantin Roșu sau Mergim Neziri, jucători care însă nu s-au ridicat la înălțimea jucătorilor.
Vali Lazăr s-a deplasat în Transnistria pentru a semna cu formația care domină autoritar campionatul Moldovei, însă cele două părţi nu s-au înţeles, anunţă DigiSport.
Vali Lazăr (26 de ani), a fost trimis la echipa a doua a lui Dinamo, după ce a refuzat să devină monedă de schimb în transferul lui Martinus de la FC Botoşani. Soarele părea să fi răsărit pentru Lazăr, după ce ajunsese la un acord de principiu cu gruparea Şerif Tiraspol, unde urma să fie împrumutat de Dinamo până la finalul contractului.
După numai două zile, însă, lucrurile s-au precipitat, mijlocaşul cerând, se pare, un salariu mai mare decât cel despre care se discutase iniţial. Şerif a rupt negocierile în acest context, iar Lazăr s-a întors deja în România.
Cota lui Vali Lazăr este evaluată la 1 milion de euro conform transfermarkt asemenea portarului bulgar Plamen Iliev. Vali Lazăr are un salariu de 5.000 de euro pe lună în Ștefan cel Mare unde a jucat 7 meciuri în acest sezon și a marcat un singur gol.
(G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45044:Leo Grozavu, după CFR : În acest moment îmi trec foarte multe prin cap! ]]