Trainer la Atelierele Nordului: Cu siguranță trăim vremuri unice, merită să le onorăm, să fim prezenți, să le vedem și să le dăm un nume

Peste 150 de copii din orașele Botoșani și Dorohoi au fost, vreme de jumătate de an, ”În stare de bine” la Atelierele Nordului.

 

Copii rămași singuri, ai căror părinți și-au găsit vremelnic rostul peste graniță, copii din comunitățile marginalizate, mulți dintre ei aflați în situații de risc, dar și copii a căror imaginație, creativitate și spontaneitate stăteau pitite în așteptarea unor oameni care să le descopere nu doar potențialul, ci și dorința de a-și depăși granițele minții și ale bucuriei.

 

Un individ de succes este un produs al unei societăți sănătoase, iar un climat potrivit dezvoltării este unul care oferă nu doar soluții, ci și confortul de a risca, de a folosi greșeala drept catalizator pentru învățare, iar cea mai sigură și la îndemână metodă rămâne arta.

 

Programul ”În stare de bine” a fost dezvoltat în anul 2021 de Asociația Nord, susținut de Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

În cadrul proiectului, cu ajutorul și implicarea trainerilor, copiii și tinerii au fost beneficiarii unor Ateliere de creativitate și educație prin artă, grupate pe tematici:

 

-Atelier de scriere și creativitate: Incubatorul de Lectură susținut de scriitoarea Svetlana Cârstean,
-Atelier de scriere creativă susținut de jurnalista Florentina Toniță,
-Ateliere de dezvoltare personală prin teatru susținute de actorii Mirela Nistor și Lenuș Moraru,
-Ateliere creative despre simțurile actorului: Know Yourself, Forget Your Ego susținute de actorul Ionuț Caras,
-Ateliere de patrimoniu: Descoperă Nordul & Darabani City susținute de lectorul universitar Mihai Bulai,
-Atelier creativ Codurile și semnificațiile muzicii susținut de compozitoarea Emanuela Izabela Vieriu,
-Atelier de arte vizuale: Videomapping susținut de Andrei Cozlac, video artist, lector universitar,
-Atelier de arte vizuale: Colaj: Viitor(uri) imaginate și posibile susținut de Ioana Brăilescu, producătoare, facilitatoare,
-Atelier de arte vizuale: Explorarea lumii prin documentar susținut de Sorin Florea, artist multimedia,
-Atelier de arte vizuale: Ce și cum putem învăța din filme? susținut de Raluca Bugnar, comunicare&PR

 

La final de proiect, ne-am îndreptat din nou către o parte dintre trainerii care au derulat Ateliere în 2021 la Darabani și Botoșani, rugându-i să ruleze răspunsuri pe marginea câtorva teme:

 

  • Ca trainer la Atelierele Nordului, ați reușit să identificați nevoile cele mai stringente ale unor astfel de comunități (în special copii)?
  • V-ați schimbat percepția despre Nord în urma acestei experiențe?
  • Ca să parafrazăm un poet german: La ce bun creativitatea la vremuri de criză/restriște?

 

 

 

Svetlana Cârstean (Incubatorul de Lectură): ”Creativitatea este fermentul salvator tocmai în vremuri de restriște”

 

 


 

  • Ca trainer, cum i-ați perceput pe copiii din Nord? Care sunt nevoile lor în aceste vremuri dificile?

 

Poate că nevoia principală este chiar consecvența evenimentelor, atelierelor, o prezență constantă, o ghidare atentă a copiilor pentru a-i aduce mereu în contact cu arta și limbajele timpului lor. Există o nevoie evidentă de întâlnire, de schimburi de opinie, de experiență nemijlocită artistică. Și toate acestea nu accidental, ci sistematic.

 

 

  • Cum s-a schimbat percepția asupra Nordului după această experiență?



Sigur că percepția mea asupra Nordului este și va rămâne mereu una subiectivă, una atașată de locuri, de oameni, de un anumit fel de a fi al acestora, cald, sincer, profund uman. Am descoperit că locurile s-au schimbat, de multe ori în bine, că oamenii luptă să creeze în continuare, să-și facă vocile auzite, că există un public dispus să descopere lucruri noi, că există de fapt o disponibilitate și o prezență care trebuie alimentate cu evenimente și întâlniri, cu un adevărat conținut artistic.

 

 

  • La ce bun creativitatea în vremuri de restriște, ca să parafrazăm un cunoscut poet german?

 

Creativitatea este fermentul salvator tocmai în vremuri de restriște. Este felul în care avem voce mai departe, felul în care ne conștientizăm experiențele în criză și le transformăm. Suntem martorii propriei noastre vieți și ai timpului contemporan cu noi, suntem singurii care putem vorbi și crea pe marginea a tot ceea ce (ni) se întâmplă. Cu siguranță trăim vremuri unice, merită să le onorăm, să fim prezenți, să le vedem și să le dăm un nume.

 

 

  • Ce ați luat de acolo, din Nord, și așezați în inima inimii?


Mi-a rămas în minte fetița pe care o aducea zi de zi tatăl ei la atelierul nostru de citit și scris. Părea timidă, dar când vorbea despre literatură era toată numai emoție și forță. Îi sunt recunoscătoare că a venit iar și iar la toate întâlnirile Incubatorului de lectură.

 

 

 

Ella Nistor (Ateliere de dezvoltare personală prin teatru): ”Educația românească nu pune deloc accent pe dezvoltarea personală a copiilor”


 



 

  • Cât de multă nevoie este de artă, de joc, de teatru, în comunitățile deja afectate de criza educației, de degradarea societății?

 

Nevoile tinerilor sunt evidente și se pot observa în cadrul a două întâlniri (cum am avut eu). Educația românească nu pune deloc accent pe dezvoltarea personală a copiilor. De asta părinții apelează de multe ori la activități extrașcolare pentru a acoperi această carență a sistemului de învățământ. Situația este foarte tristă atunci când copiii nu au acces la nici un fel de activități care să îi încurajeze să se descopere, să își identifice atuurile, să își înțeleagă emoțiile, să devină încrezători în ei, să devină creativi, să lucreze în echipă etc. Majoritatea copiilor din mediul rural nu au mers niciodată la teatru, cinematograf, concert, expoziție de artă etc. Nevoia lor de artă este una evidentă pentru mine, chiar dacă ei (neavând acces la așa ceva) nu sunt conștienți de asta. Entuziasmul cu care au plecat de la ateliere m-a convins încă o dată că tinerii au nevoie mai mult că oricând de astfel de activități.

 

 

  • Ce fel de copii creștem, cum gestionăm criza, cât din ce se întâmplă astăzi în societate depinde și de noi, adulții?

 

Nu știu dacă am suficiente cuvinte pentru a putea exprima cam câtă nevoie este de creativitate în această perioadă. Studiile arată că momentan noi pregătim copiii pentru meserii care foarte probabil nu vor mai exista când ei vor deveni Adulți. Dezvoltarea lor personală prin stimularea creativității sunt absolut necesare pentru viitorii Adulți care vor fi nevoiți să se descurce într-o lume în continuă schimbare. Mi se pare de mii de ori mai important să ajutăm copiii să se înțeleagă pe ei, să aibă inteligență emoțională, să comunice eficient, să lucreze în echipă, să fie empatici, creativi, încrezători în propriile capacitați decât să știe pe de rost informațiile din manuale. Dacă ne dorim o lume mai bună va trebui să dedicăm mai multe resurse în dezvoltarea personală și emoțională a copiilor noștri.

 

 

  • Care au fost bucuriile Nordului, Ella Nistor?


M-a impresionat numărul mare de copii care au venit la atelier. Mă așteptam să vină mult mai puțini copii, dat fiind că era primul an când aveau loc ateliere de teatru. M-a bucurat nespus prezența lor numeroasă și mi-a confirmat încă o dată că ei, copiii, au nevoie de astfel de activități

 

 

 

 


Andrei Cozlac (Atelier de arte vizuale: Videomapping): ”Am văzut un potențial fantastic despre o zonă care era din punctul meu de vedere într-un con de umbră”

 

 

 

  • Cum a fost experiența din Nord?
     

Din experiența pe care am avut-o că trainer la Zilele Nordului, am întâlnit tineri dornici și deschiși către cunoașterea modurilor de lucru creativ cu tehnologia și cum pot implementa sau crea folosindu-se creativ de instrumente care să le permită să își materializeze ideile imaginare.

 

 

  • V-ați schimbat percepția asupra Nordului după Atelierele din Darabani?

 

Da, mi-am schimbat percepția despre Nord, am văzut un potențial fantastic despre o zonă care era din punctul meu de vedere într-un con de umbră. Am văzut o dinamică și un potențial care mi-au dat încredere în demersul Nord, și care mă face să încerc să fiu la curent cu următoarele proiecte.

 

 

 

  • La ce bun creativitatea în vremuri de criză?


Creativitatea este opusul crizei, din punctul meu de vedere, ar putea fi și o soluție oricăror vremuri de criză

 

 

  • Ce v-a impresionat mai mult în perioada perioada petrecută la Atelierele Nordului?

 

M-a impresionat calitatea evenimentelor și buna organizare, în ciuda vremii neprielnice, energie bună și multă dăruire și implicare.

 

 

 

 

Emanuela Izabela Vieriu (Codurile și semnificațiile muzicii): ”Creativitatea ne definește ca indivizi”

 

 

 

 

  • Ca trainer la Atelierele Nordului, ați reușit să identificați nevoile cele mai stringente ale unor astfel de comunități (în special copii)? De la comunicare, artă, educație până la economia precară, de pildă.

 

În calitate de trainer, moderând discuția din cadrul atelierului despre codurile și convențiile muzicii de film, am observat, în primul rând, curiozitatea pentru cinematografie, setea de cunoaștere, precum și dorința de a identifica măsura în care filmul și muzica de film reprezintă dimensiuni aplicabile în procesul educației audiovizuale. Totodată, participanții, aparținând unor categorii diferite de vârstă și cunoaștere, au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește rolul de necontestat al intuiției în decodificarea informațiilor, indiferent dacă acestea sunt de dată recentă sau nu. Astfel, în vizionarea câtorva exemple care au acoperit o gamă largă de funcții ale muzicii, de la scurtmetraje, animații, videoclipuri și fragmente din concerte vocal-simfonice, am putut identifica împreună anumite aspecte legate de codul semantic al conținutului sonor.

Cu certitudine, una dintre cele mai importante nevoi ale copiilor în educație o reprezintă implicarea componentei artistice și, în ceea ce privește strict activitatea de trainer, a muzicii, ca parte integrantă în toate activitățile individuale, cele ale comunității, în procesul educațional, în înțelegerea psihologiei, a mecanismelor de gândire, a compatibilităților și afinităților caracteriale și a mediului înconjurător.

 

 

  • V-ați schimbat percepția despre Nord în urma acestei experiențe?

 

Știam că Zilele Nordului propun direcții diverse și sincretice ale artei, transpuse în desfășurarea concomitentă a evenimentelor, dar trebuie să recunosc că preocuparea intensă pentru educație, în manieră creativă și destinată nu doar copiilor, ci și tuturor celor doritori, m-a surprins mai mult decât plăcut. Din punctul meu de vedere, maximizarea importanței educației în evenimente, festivaluri, competiții, workshp-uri, conferințe etc. constituie, poate, unul dintre markerii care susțin calitatea, substanța și care pot crea un precedent dintre cele mai productive și îmbucurătoare.

 

 

  • Ca să parafrazăm un poet german: La ce bun creativitatea la vremuri de criză/restriște?

 

Creativitatea ne definește ca indivizi. Pe lângă alte aspecte, e ceea ce ne diferențiază unii de ceilalți. În vremuri de criză, când gândirea este, în general, orientată în direcția macro, mult mai mult decât raportarea la individ și se focusează pe satisfacerea pe cât cu putință a nevoilor de bază, modul în care alegem și materializăm soluțiile, organizarea activităților, modul în care ne facem viața mai ușoară și mai plăcută, ne „conturează”, până la urmă. Perioada pandemiei a scos la suprafață pictorul, chef-ul, criticul de film, compozitorul și așa mai departe din oameni, deoarece, deși casa și masa reprezintă o binecuvântare, nu au fost niciodată suficiente, cel mai probabil pentru că individul este mai complex de atât. Astfel, prin resurse individuale, abordate din direcții și în combinații unice, omul apelează la creativitate, căutând în interior, mai mult decât în exterior și, ce ne ajută mai bine să ne cunoaștem, dacă nu creativitatea, în momente dificile, delicate, ca cele la care asistăm în prezent?

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store