TRAGEDIE în județ!  O botoșăneancă a ars în casa în care locuia

Sfârșit de weekend cu foc în județul Botoșani. Pompierii suceveni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Talpa, anunțat printr-un apel la 112 .

 

Duminică, 6 martie 2016, ora 10.38, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitei R.E., din satul Talpa, comuna Cândești, județul Botoșani (zonă aflată în raionul de intervenție al pompierilor sireteni). La sosirea echipajelor, ardeau materiale combustibile din holul casei de locuit, pe o suprafață de 20 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la întreaga locuință și la anexele gospodărești. În interiorul casei a fost găsită proprietara, în vârstă de 88 de ani, care, din păcate, era decedată. Incendiul a fost lichidat la ora 12.20. Au ars bunuri casnice și elemente de tâmplărie din hol (trei uși și două ferestre). Focul a degradat obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, precum și pereții interiori pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. 


”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de mijloace de iluminat lăsate sub tensiune. Pompierii au salvat casa de locuit și anexele gospodărești”- comunicat ISU Suceava.