Tragedie în flăcări: Vieţi curmate de o ţigară aprinsă

 

Un incendiu izbucnit miercuri seară, într-o locuinţă de pe Aleea George Enescu din municipiul Botoşani, cel mai probabil după ce una dintre persoanele care locuiau în casă a adormit în timp ce fuma, s-a soldat cu decesul a două persoane. O a treia persoană, care se afla în imobil în momentul izbucnirii incendiului, a fost salvată de un pompier.

Aflat în timpul liber, angajatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a observat că arde locuinţa, şi-a anunţat colegii, după care a intrat în casa cuprinsă de flăcări şi a reuşit să salveze o femeie, în vârstă de 50 de ani. Flăcările, care au cuprins în scurt timp întregul imobil, l-au împiedicat pe pompier să ajungă şi la celelalte două persoane aflate în interior. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau atât bunurile din interiorul casei, cât şi acoperişul. Două persoane, un bărbat, de 49 ani, şi o femeie, de 55 de ani, au fost găsite decedate. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit lângă patul din dormitor, iar cel al femeii în faţa uşii de acces în locuinţă.  În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că patul în care dormeau cele două persoane care au decedat, a luat foc, după ce una dintre ele a adormit cu ţigara aprinsă. Patul a ars mocnit, după care flăcările s-au extins şi la celelalte bunuri din locuinţă, dar şi la acoperiş.