Copii uciși de trei lumânări la Dorohoi, mama: atac de panică

 

Un incendiu izbucnit miercuri seară, cel mai probabil din cauza unor lumânări lăsate aprinse pe materiale combustibile şi anunţat târziu, s-a soldat cu decesul a trei persoane, printre care şi doi copii, de 2 respectiv 6 ani. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă de pe strada Dumbrava Roşie, din municipiul Dorohoi.

Apelul telefonic a fost făcut de un vecin care susţinea că în casa cuprinsă de flăcări sunt trei persoane, o femeie în vârstă de 64 de ani şi doi nepoţi ai săi, de 2 respectiv 6 ani. Mama băieţilor a plecat de acasă, lăsându-i pe cei mici în grija bunicii. Când s-a întors din oraş şi-a găsit casa în flăcări, iar uşa de la intrare încuiată prin interior. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta atât în interiorul casei, cât şi la acoperiş. Cei doi băieţi, de 2 respectiv 6 ani, au fost găsiţi decedaţi, în patul din dormitorul casei. Bunica lor a fost găsită decedată într-o altă încăpere. Mama celor doi micuţi a suferit un atac de panică, fiind transportată cu ambulanţa SMURD la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate. 
Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a izbucnit în bucătăria casei, de la trei lumânări aprinse şi lăsate nesupravegheate, şi s-a extins la celelalte încăperi, precum şi la acoperiş, fiind observat şi anunţat cu întârziere.