TRAGEDIE: Fetiţă de 11 ani OMORÂTĂ pe trecere – Copila mergea să-şi ia frăţiorul de la grădiniţă

Dramă fără margini într-o familie. O fetiţă a fost spulberată chiar pe trecerea de pietoni.

 

O tragedie fără sens a avut loc marţi, în judeţul Prahova, la Loloiasca, unde şoferul unui TIR a lovit mortal o fetiţă de 11 ani, pe trecerea de pietoni. Micuţa traversa pe trecerea de pietoni, spre grădiniţa de pe partea opusă a şoselei, ca să-şi ia frăţiorul de 4 ani acasă şi să-l treacă strada în siguranţă.

 

Din motive încă necunoscute, şoferul de TIR nu a văzut-o şi a lovit-o în plin. Medicii au sosit imediat la locul accidentului, însă nu au mai putut face nimic pentru micuţă, declarând decesul. Fetiţa de 9 ani face parte dintr-o familie cu patru copii.

 

Şoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au deschis dosar penal şi vor stabili condiţiile exacte în care s-a produs accidentul.

“Şoferul de TIR este cetăţean moldovean. A fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a ieşit negativ. Colegii sunt la faţa locului şi fac cercetări pentru a se stabili cauzele exacte. Din primele cercetări, copilul, accidentat mortal, era pe trecerea de pietoni”, precizează autorităţile pentru Observator
 

download from google play download from apple store