TRAGEDIE: Doi poliţişti au murit carbonizaţi într-un teribil accident rutier

Deocamdată nu se cunoaşte motivul pentru care autospeciala de poliţie a ieşit de pe carosabil şi a luat foc, arzând ca o torţă.

 

Sindicaliștii din MAI vorbesc din nou despre ”sicriele pe roți”, făcând referire la autospecialele cu care polițiștii se deplasează în timpul misiunilor.

 

Agentul Ana Maria Manea avea doar 21 de ani şi era încadrată de doar câteva luni în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce colegul ei, agentul şef Mihai Bara (45 de ani) era un poliţist cu vechime în poliţie.

 

Ei sunt doi poliţişti care au decedat într-un cumplit accident rutier care a avut loc pe raza localităţii Şuteşti, din judeţul Brăila.

 

 

Se aflau la datorie

 

Cei doi se aflau în patrulare în momentul în care s-a petrecut tragedia.

 

"Colegii noştri Bara Mihai (45 ani) şi Manea Ana Maria (21 ani) din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca - IPJ Brăila, au decedat, în urma unui accident rutier. Aceştia se aflau la datorie în serviciul de patrulare, pe raza localităţii Şuteşti. Din primele informaţii, colegul nostru a pierdut controlul "autospecialei", acele sicrie pe roţi de care vă aminteam anterior, şi s-a izbit de un copac, după care maşina a luat foc. În urma accidentului, colegii noştri din cadrul Secţiei 4 Ianca – IPJ Brăila, aflaţi în timpul serviciului, au decedat, (carbonizaţi). Dumnezeu să-i odihnească în pace!", au declarat reprezentanţii Sindicatului Europol.

 

 

(Sursa foto: debraila.ro)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store