Tragedie demografică : 60.000 de botoşăneni "pierduţi" în 10 ani - Rezultate recensământ

 

Conform programului de desfăşurare al Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011, secretariatul general al comisiei judeţene a centralizat la nivelul judeţului Botoşani informaţiile generale referitoare la numărul populaţiei stabile şi fondul de locuinţe.

Rezultatele provizorii obţinute se prezintă astfel: 398.938 de persoane la nivel de judeţ şi 148.032 de gospodării. În municipiul Botoşani numărul estimativ al locuitorilor este de 100.899 de persoane, în Dorohoi 22.600, alte 9.523 la Darabani, la Flămânzi 9.453 în timp ce în comuna Vorona au fost numărate estimativ 7.322 de persoane. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, în 1990 judeţul se situa pe locul 25 pe ţară într-un top al judeţelor, cu 452.834 de locuitori, pentru ca în 2002 populaţia să fie de 461.305, ceea ce înseamnă că în două decenii judeţul a rămas fără 62.367 botoşăneni.
Rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 20 octombrie 2011 reprezintă o primă estimare privind numărul populaţiei, al gospodăriilor populaţiei şi al fondului de locuinţe la nivel naţional şi teritorial, se arată într-un comunicat de presă remis de Direcţia Judeţeană de Statistică Botoşani.
VEZI SITUAŢIA COMPLETĂ A JUDEŢULUI